Marcel Ciolacu: PSD să accepte un candidat din afara partidului – Scenariu bombă pentru 2024 Webpress, 1 octombrie 2022 „Cea mai mare provocare rămân alegerile prezidențiale. Funcția de președinte al României, partidele de stânga din România și cel mai mare partid de stânga din România, de 20 de ani nu am găsit coerența să o câștigăm. S-au povestit multe, s-au scris multe dintre greșelile pe care le-am făcut”, a spus președintele PSD, Marcel Ciolacu, la Bistrița. „Cine dorește să fie președintele României trebuie să vină nu în fața a 68 de oameni, cum era vechiul CEX sau, mai nou, la 150 de oameni, cum este noul for de conducere. Respectivele persoane, care doresc să acceadă să fie candidat la această funcție trebuie să vină în fiecare organizație județeană, trebuie să își prezinte programele în fața tuturor primarilor, consilierilor județeni, consilierilor municipali, comunali, fiindcă e o decizie care ne privește pe toți”, a mai declarat Ciolacu. „S-a terminat cu o decizie luată la centru care câteodată, să știți, o spun că regret și eu nu o să fac această greșeală, a fost influențată de către alții. Cea mai mare greșeală a unui lider este să se sfătuiască cu cei din afara partidului și nu cu colegii săi, care l-au pus în funcția respectivă. O să insist să fim și mai deschiși. Pentru viitorul candidat putem să acceptăm chiar și o personalitate din afara partidului PSD. Peste tot în lume, marii intelectuali, marii artiști au fost social-democrați, oameni de stânga. Trebuie să revenim la aceste valori. (…) Acesta este drumul pe care noi trebuie să îl construim”, a explicat Marcel Ciolacu. Comunicate noi Stiri Marcel Ciolacu
20 de ani de luptă împotriva corupției – Klaus Iohannis: „Societatea românească nu mai tolerează lipsa de corectitudine în viața publică” 27 septembrie 2022 „În UE, eforturile de control și combatere a corupției reprezintă moduri de construcție a statelor moderne și de consolidare a democrației. În urmă cu două decenii, percepția publică era că țara noastră se confruntă cu fenomenul corupței și nu există mijloace pentru combaterea acestui flagel. Înființarea parchetului anticorupție, ca o… Citește mai mult
ONU, în contact cu Rusia asupra suspendării acordului de export a cerealelor ucrainene 29 octombrie 2022 „Este vital ca toate părţile să se abţină de la orice acţiune ce ar pune în pericol +Iniţiativa Mării Negre în favoarea cerealelor+, care este un efort umanitar critic ce are în mod clar un impact pozitiv asupra accesului la hrană pentru milioane de oameni din întreaga lume”, a spus… Citește mai mult
6 motive pentru care ar trebui să eviți consumul de lapte de vacă 29 octombrie 2023 În acest articol, vom explora câteva motive pentru care unii oameni aleg să renunțe la lapte de vacă și la produsele lactate în general. 1. Intoleranța la lactoză: Una dintre cele mai frecvente motive pentru care oamenii evită laptele de vacă este intoleranța la lactoză. Aceasta este o condiție în… Citește mai mult