Mari capitale europene solicită Comisiei Europene introducerea rapidă a noului standard Euro 7 pentru vehicule Webpress, 8 august 2022 Un grup de peste 40 de organizații neguvernamentale și mai multe orașe europene, printre care Paris și Bruxelles, au transmis, recent, o scrisoare Comisiei Europene (CE) prin care solicită introducerea rapidă a standardului Euro 7 pentru vehicule, aflat la stadiu de propunere, în scopul limitarea poluării din trafic, informează activiștii de mediu ai Asociației 2Celsius, una dintre organizațiile semnatare. În viziunea experților, un standard Euro 7 ambițios ar putea reduce emisiile totale de NOx din Uniunea Europeană (UE) cu 4,2 milioane de tone până în anul 2050 și ar putea evita 35.000 de decese premature. De asemenea, semnatarii scrisorii solicită Comisiei Europene să se asigure că propunerea sa reglementează toți poluanții relevanți dăunători sănătății umane și mediului, inclusiv particule ultrafine, amoniac, oxizi de azot, metan și formaldehidă și gaze organice non-metanice; că acoperă toate condițiile de conducere care pot fi întâlnite în Europa, asigurându-se că limitele de emisii se aplică oriunde și oricând este condusă o mașină; că asigură conformitatea cu emisiile pe durata de viață și necesită durabilitate și testare în funcționare care acoperă întreaga durată de viață a vehiculelor în toate statele-membre. Organizația europeană Transport&Environment (T&E) estimează că încă 95 de milioane de mașini cu combustie internă (MCI) vor fi vândute în Europa în perioada 2025 – 2035, când se preconizează că Euro 7 va intra în vigoare, în timp ce pătrunderea pe piață a camioanelor cu emisii zero va mai dura. În medie, aceste vehicule vor rămâne pe drumuri mai mult de un deceniu și mult mai mult în Europa Centrală, de Est și de Sud, adesea peste 15 ani, avertizează organizația de profil. Pe de altă parte, în octombrie 2021, un document informativ al Grupului de campanii T&E, citat de site-ul organizației de mediu 2Celsius, atrăgea atenția asupra faptului că industria auto europeană încearcă să întoarcă publicul și guvernele împotriva Euro 7, pe motiv că noile standarde dure vor paraliza vânzările și vor amenința locurile de muncă. Astfel, datele T&E relevă că, numai în 2020, Asociația Producătorilor de Automobile Europene (ACEA), Volkswagen, Daimler și BMW au cheltuit aproape 9 milioane de euro pentru a face lobby la Bruxelles, iar la începutul anului trecut, ACEA a lansat o campanie publică împotriva Euro 7, „făcând afirmații nefondate că legislația ar însemna o interdicție a motorului cu ardere internă”. 2Celsius este o organizație neguvernamentală înființată în anul 2010 cu scopul de a influența politicile privind schimbările climatice la nivel național și european. Asociația este membră a organizațiilor internaționale European Environmental Bureau, Climate Action Network Europe și Federației Europene pentru Transport și Mediu (T&E). Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Cod galben de ceaţă în judeţele Arad şi Timiş, sâmbătă dimineață. Vizibilitate scăzută chiar și sub 100 de metri 16 septembrie 2023 Potrivit ANM, codul galben vizează judeţul Arad, localităţile Arad, Pecica, Sântana, Chişineu-Criş, Nădlac, Curtici, Vladimirescu, Vinga, Macea, Secusigiu, Zimandu Nou, Şimand, Şagu, Semlac, Fântânele, Livada, Felnac, Zărand, Şeitin, Iratoşu, Şofronea, Grăniceri, Păuliş, Socodor, Zădăreni, Peregu Mare, Olari, Pilu, Dorobanţi şi Frumuşeni. De asemenea, sunt vizate, din judeţul Timiş, localităţile: Timişoara,… Citește mai mult
DOLIU în Biserica Ortodoxă Română! Un îndrăgit preot a murit la doar 51 de ani 5 aprilie 2022 Părintele Arhid. prof. Florin-Adrian Sirca, inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Arad și slujitor la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad, a încetat din viață miercuri, 5 aprilie 2022, la vârsta de 51 de ani. Preotul Sirca suferea de o boală incurabilă. Preotul arhid. Florin Sirca a fost fiul preotului… Citește mai mult
Accident minier în Serbia: cel puțin 8 morți și 18 răniți 1 aprilie 2022 Televiziunea de stat, RTS, a raportat că accidentul s-a petrecut când o parte din cariera minei de cărbune Soko s-a prăbușit, eliberând gaz metan în interior și prinzând mineri în capcană. O anchetă oficială este în desfășurare pentru a stabili ce s-a întâmplat. Ministrul mineritului și energiei din Serbia, Zorana… Citește mai mult