Marius Tucă, dezvăluiri explozive despre fostul președinte al României. „Avea un mic tremur al mâinilor” Webpress, 6 mai 2022 „L-am rugat pe Traian Băsescu să facem un interviu, căci tocmai câștigase alegerile. Am ajuns la ora 9 la Palatul Cotroceni, o adevărată minune, pentru că eu mă trezesc greu la prima oră. Ajung la el în birou și-mi spune , „Hai să bem un pahar!”. Și imediat mi-a turnat în pahar whisky. Am văzut că avea un mic tremur al mâinilor. El a consumat, eu am luat o gură de îmi trosneau măselele. Așa s-a derulat prima mea întâlnire cu Traian Băsescu. După aia, s-a apucat să-mi spună că el are butoanele și că toți fac ce spune el. El conducea România ca pe un vapor. Din momentul interviului nu m-a mai căutat niciodată. L-am întrebat dacă a colaborat, dar, probabil, că nu știa că a făcut poliție politică, mai ales când era student la Institutul de Marinp. El, în timpul scandalului de la Berevoiesti mi-a spus, „Marius, dar eu am semnat note din astea la Securitate cu camioanele. Cred că nu-și mai aducea aminte. Cine nu a trăit pe vremurile comunismului nu știe că era foarte greu să spui nu, era cumva la îndemână să faci chestii din acestea. El spune că respecta legile, dar atunci era dictatură. El nu cred că simțea că a făcut poliție politică. Totuși, s-a dovedit ce fel de om e. Când a ajuns președinte s-a lepădat de toți care i-au fost alături. Tot ce a fost s-a întors impotriva lui. Vine un moment în care istoria te ajunge din urmă și te calcă în picioare. Dacă nu ai grijă să respecți ceea ce ești, istoria vine din urmă și te clacă în picioare”, a declarat Marius Tucă în emisiunea „Controversat”. Comunicate noi Stiri
Nissan Qashqai – digitalizare și hibridizare 13 august 2022 Nissan Qashqai, SUV-ul bestseller al mărcii japoneze s-a întors la testele AutoReport.ro cu o generație nouă. Este a treia întruchipare a mașinii nipone care tinde spre zona premium, dar și una plină de tehnologii noi. Nissan Qashqai păstrează principiile de bază de la apariția sa, însă adaugă o notă suplimentară… Citește mai mult
Stiri Impactul incidentului cu drona rusească asupra locatarilor din Galați: măsuri de urgență și implicații pe termen lung 29 mai 2026 Incidentul cu drona rusească în Galați a generat panică și întrebări cu privire la siguranța cetățenilor. Autoritățile au reacționat rapid, oferind soluții temporare, dar implicațiile acestei acțiuni sunt profunde. Citește mai mult
Klaus Iohannis, la inaugurarea podului de la Brăila: „Vrem o Românie conectată, cu drumuri mai bune” 6 iulie 2023 Klaus Iohannis a participat, joi, la inaugurarea podului suspendat de la Brăila. „Îi felicit pe toți cei implicați în acest proiect. Avem o dovadă că și în România dacă există voință și seriozitate se pot duce la capăt proiecte importante de infrastructură. Indiferent de poziționările politice în anul electoral care… Citește mai mult