Marius Tucă: „Eduard Hellvig a avut un discurs de candidat la președinție” Webpress, 7 octombrie 2022 „Discursul lui Eduard Hellvig este unul al unui candidat la președinția României. Cred că se va reîntoarce în PNL. Jocurile se fac în jurul lui Iohannis, cel puțin până la anul. Încă are sub controlul său parchetele și DNA. Este discursul unui candidat care este șeful SRI de mai bine de 7 ani, își pregătește următorul pas, cel al unei cariere politice. E tânăr pentru o carieră politică. S-ar putea să fie candidatul PNL la prezidențiale. Anul 2024 s-ar putea să îi aducă în fața electoratului pe fostul șef al SIE, pe fostul șef SRI, pe fostul ministrul al Apărării, iar de pe margine vom avea, eventual, un Simion și un Drulă. El a simțit că-i fuge suveranismul de sub picioare. Candidatul PSD poate să fie Mircea Geoană. Un candidat suveranist este acela care ia ce e mai bun de la Giorgia Meloni și de la Viktor Orban. Adică, cineva care să nu mai facă sluj în fața Bruxelles-ului. Nu poate să vină Ursula von der Leyen să ne spună cum să ne tăiem porcul sau cum să ne apelăm părinții. Marea greșeală a castei de la Bruxelles este că dă ordine. Vom intra in Schengen, dar numai pentru că sunt probleme cu intrarea cerealelor ucrainene în vestul Europei. Candidatul de succes din 2024 trebuie să susțină naționalismul, dar să aibă și un program economic concret, nu doar să facă show. Consider că cea mai mare șansă va avea cineva care nu se va asocia cu PSD sau PNL”, a declarat Marius Tucă în emisiunea „Controversat”. Comunicate noi Stiri
Două persoane, intoxicate cu fum în urma unui incendiu la un bloc din Brădeşti, Dolj 15 decembrie 2023 „În acest moment se intervine în localitatea Brădeşti cu patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 2 autospeciale salvare de la înălţime, 2 ambulanţe SMURD şi un echipaj SAJ, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit într-o garsonieră, situată la etajul 1. La sosirea forţelor la locul intervenţiei au… Citește mai mult
Angela Similea, rămasă fără casă din cauza datoriilor 30 decembrie 2023 Viața celebrei artiste a anilor 70-80 a început să se schimbe din anul 2009. Atunci, soțul Angelei Similea a fost diagnosticat cu o boală gravă, la scurt timp după ce mama sa a început să aibă probleme de sănătate. Cântăreața a fost nevoită să îi îngrijească de amândoi, care au… Citește mai mult
România face economie la energie. Cu cât a scăzut consumul în primele 10 luni ale anului 2022 14 decembrie 202214 decembrie 2022 Consumul final de energie electrică a totalizat, în primele zece luni ale acestui an, 43,203 miliarde kWh, fiind cu 6,4% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2021, în timp ce în economie s-a diminuat cu 5,6%, informează Institutul Naţional de Statistică (INS), într-un comunicat. Iluminatul public a înregistrat… Citește mai mult