Maşinile electrice şi hibrid au avut o cotă de piaţă de 21% în România, peste cele diesel, după o creştere a înmatriculărilor de aproape 90%, în primele nouă luni din 2022 – date APIA Webpress, 18 octombrie 2022 Înmatriculările de autoturisme noi sunt în creştere cu 8,1%, în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar din 2021, autoturismele ecologice raportând un salt de 89% şi o cotă de piaţă de 20,9%, relevă datele publicate, luni, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Pe piaţa naţională, topul primelor zece mărci de autoturisme şi autovehicule comerciale este condus de Dacia – cu 27.992 de unităţi, urmată de Ford (9.332), Toyota (8.223), Renault (7.677), Hyundai (7.473), Volkswagen (6.818), Skoda (6.405), Mercedes Benz (5.367), Peugeot (3.232) şi BMW (2.209). În ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV este pe prima poziţie, cu o cotă de 43,8%, în creştere cu 0,2% faţă de 2021, urmat de Clasa C – cu o cotă de 25,8% (-2,3%) şi Clasa B – cu o cotă de 18,2% (-2,6%). Potrivit sursei citate, în funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele nouă luni din acest an, motorizările pe benzină au înregistrat o scădere de 2,1% faţă de perioada similară din 2021, până la o pondere de 65,1%. Autoturismele echipate cu motoare diesel raportează o scădere de 6,8%, de la an la an şi deţin o cotă de 14% din total înmatriculări. Autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns la o cotă de piaţă de 20,9%, care depăşeşte cu 6,9% şi 6.534 unităţi cota deţinută de motoarele diesel. La nivel general, autoturismele full electrice deţin o cotă de 8,2% din piaţă, în primele nouă luni ale anului 2022, faţă de anul 2021 când reprezentau doar 2,2%. Datele APIA arată că, în general, autoturismele „verzi” au performat, în anul 2022, achiziţiile din această categorie aproape s-au dublat (+89%), comparativ cu perioada similară a anului trecut. Pe acest fond, vânzările de autoturisme 100% electrice au crescut cu 304,9%, iar cele plug-in hybrid cu 53,7%. În primele nouă luni ale acestui an, primele cinci cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt: Dacia Spring – cu 4.168 unităţi (creştere de 64 ori faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent), Tesla Model 3 – cu 584 de unităţi (creştere de 26 ori faţă de 2021), Volkswagen e-UP! – cu 367 de unităţi (+31,1%), Hyundai Kona – cu 310 unităţi (+42,9%) şi Tesla Model Y – cu 192 unităţi (fără înmatriculări în primele nouă luni din 2021). Pe segmentul autoturismelor Plug-in, top 5 modele este condus de Ford Kuga, cu 288 unităţi (+88,2%), urmată de Renault Captur (204 unităţi, +4,6%), Mercedes Benz GLE (193 unităţi, +55,6%), Mercedes Benz GLC (170 unităţi, +7,6%) şi Hyundai Tucson (169 de unităţi, +56,5%). De asemenea, autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc Toyota Corolla – cu 1.873 unităţi, în creştere cu 12% faţă de 2021, urmată de Toyota C-HR – cu 1.558 unităţi (+5,3%) şi Toyota RAV4 – cu 1.276 unităţi (+12%). Conform APIA, autoturismele cu tracţiune integrală (4×4) deţin o cotă de piaţă de 20,9%, corespunzătoare unui volum total de 19.671 de unităţi, în creştere cu 1,6% faţă de anul 2021, când se înregistrau 19.352 de unităţi. Referitor la tipul proprietarului, din ianuarie până în septembrie 2022, cele mai multe achiziţii de autoturisme au fost realizate de către persoanele juridice (59%), iar diferenţa de 41% a revenit persoanelor fizice. La categoria autovehicule uşoare, în intervalul de analiză, se remarcă o scădere de 16,1%, evoluţie opusă faţă de cea a autoturismelor (+8,1%). În acest context, majoritatea mărcilor şi modelelor sunt în teritoriul negativ în raport cu perioada similară a anului trecut, notează APIA. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Nicușor Dan, candidatul dreptei la Primăria Capitalei? „Eu cred că există această posibilitate” 23 ianuarie 2024 Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, a declarat, luni, că el consideră că ar putea fi candidatul dreptei la Primăria Capitalei şi a menţionat că poartă discuţii în acest sens cu USR, PNL, PMP, Forţa Dreptei şi REPER.”Eu cred că există această posibilitate, dacă ne întoarcem patru ani în urmă,… Citește mai mult
Cel mai sănătos mic dejun. Îmbunătățește memoria și sporește capacitatea de concentrare 13 martie 2025 Una dintre cele mai recomandate opțiuni pentru un mic dejun echilibrat este budinca de semințe de chia, un superaliment recunoscut pentru conținutul său ridicat de fibre. Fibrele joacă un rol crucial în menținerea sănătății microbiomului intestinal, ceea ce îmbunătățește comunicarea dintre intestin și creier. Acest proces favorizează producția de neurotransmițători esențiali… Citește mai mult
Verificări ale Corpului de Control, la CE Oltenia: unui angajat i s-a făcut rău! – ANCHETĂ de proporții după moartea minerilor 18 ianuarie 2023 Bărbatul a ajuns la spital pentru verificări amănunțite, iar acum se află în stare stabilă. Ministrul Energiei a anunţat o anchetă administrativă a Corpului de Control al ministerului Energiei şi a cerut demisii după accidentul de la Complexul Energetic Oltenia, unde au murit trei mineri. Trei oameni au murit și… Citește mai mult