Maşinile mai vechi de 15 ani vor putea fi casate din septembrie Webpress, 21 august 202222 august 2022 Maşinile mai vechi de 15 ani vor putea fi casate din septembrie – anunţă Administraţia Fondului pentru Mediu, potrivit Rador. Preşedintele instituţiei, Laurenţiu Neculaescu, a anunţat că programul va avea o valoare de 500 de milioane de lei şi va fi implementat cu sprijinul unităţilor administrativ-teritoriale. Proprietarii de maşini ar urma să caseze autovehiculul vechi în schimbul unei sume de 3.000 de lei. Jumătate din prima de casare va fi suportată din bugetul Fondului pentru Mediu şi jumătate din bugetul local – fără a fi condiţionată casarea de achiziţia unui autovehicul nou. României şi-a propus, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ca până în 2026 să scoată din uz un număr de până la 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani. Pentru acest program vor aplica administraţiile locale, iar în cadrul unei sesiuni de înscriere, se va putea obţine finanţare pentru cel mult 100 autovehicule uzate – pentru localităţile cu o populaţie de până la 1000 de locuitori, sau 50.000 autovehicule uzate, pentru oraşele cu o populatie de peste 200.000 de locuitori. Autorităţile din ţara noastră susţin înnoirea parcului auto naţional şi prin acordarea de prime de casare prin programele Rabla Clasic şi Rabla Plus Auto / Moto Comunicate noi Institutii publice Stiri
5 mai, ziua mamelor din România. Câte țări marchează acest eveniment? 5 mai 2024 Înainte de anul 2009, România era printre puținele țări care, în lipsa unei Zile a Mamei, marca doar Ziua Femeii la 8 martie, extinzându-i semnificația. În întreaga lume, există date diferite pentru sărbătorirea acestei zile, printre care se remarcă 8 martie, când este celebrată și Ziua Internațională a Femeii, sau 21 martie,… Citește mai mult
Situație halucinantă în Cluj: și-a MUȘCAT vecina de bloc de picior, de două ori! Motivul ireal pe care l-a invocat 12 decembrie 2024 Discuția a degenerat rapid într-o altercație, iar în timp ce se îmbrânceau agresoarea a mușcat-o pe vecina acesteia de gamba și coapsa piciorului stâng, provocându-i răni care au necesitat până la 10 zile de îngrijiri medicale, conform unui raport medico-legal. Agresiunile au luat sfârșit abia în momentul în care iubitul… Citește mai mult
Stiri Controversă în Ungaria: Audierea Premierului Peter Magyar în Dosarul Furtului de Telefon 8 octombrie 2026 Peter Magyar, premierul Ungariei, a fost audiat în legătură cu un incident controversat de furt. Acest articol analizează implicațiile politice și sociale ale scandalului. Citește mai mult