Mașinile pe benzină încă domină piața auto din România Webpress, 17 august 2022 Datele furnizate de APIA și analizate de redacția noastră relevă faptul că și în acest an (cel puțin în primele 7 luni), românii au preferat mașinile pe benzină. Cu toate acestea, mașinile electrice reușesc să câștige teren în fața celor hibride, dar nu reușesc să depășească volumul de diesel-uri noi vândute. Piața auto din România a înregistrat în luna iulie cel mai ridicat nivel din 2022, ca efect al Programului Rabla și al creșterii interesului românilor pentru achiziția de autovehicule noi. Numărul de mașini înmatriculate a fost de 11.987, în creștere cu aproximativ 10% față de luna anterioară fiind de altfel singura lună din 2022 în care s-au depășit 11.000 de autotutrisme înmatriculate. Analiza APIA subliniază și evoluția tot mai evidentă a tipurilor de propulsie pe piața auto românească, unde se simte dispariția motorizărilor diesel din ofertele constructorilor auto. Ponderea motorinei în tipurile de motorizări preferate de români a coborât la un nivel greu de imaginat altădată, 14,1%, cu mai bine de 8 puncte procentuale în minus față de anul trecut, ca urmare a unei cote de numai 12,1% în lunile iunie și iulie. În consecință, motorizările electrice și cele hibrid au ajuns deja la peste 20% în acest an, după vârfurile de 22% din ultimele două luni, efect al Programului Rabla. Motoarele pe benzină rămân în acest context cea mai largă alegere a clienților români de automobile noi, care preferă acest tip de combustibil, tradițional și cu avantaje importante în fața electricelor, de preț de achiziție și de autonomie. Dacă analizăm și mai detaliat segmentul de vehicule cu propulsie alternativă, așa numitele vehicule electrificate, putem observa că aproximativ jumătate din acest segment este ocupat de mașinile full hybrid, adică mult mai aproape de propulsia clasică, cu benzină, care este susținută de un motor electric pentru recuperarea energiei și suplimentarea resurselor de putere. Subsegmentul PHEV, mașini hibride cu încărcare la priză, a scăzut în iulie simțitor, în defavoarea mașinilor cu baterii. Mai exact, autoturismele BEV au urcat la 41% din segmentul mașinilor electrificate, apropiindu-se de cota celor hibride (47,8%), cu ajutorul important al modelului Dacia Spring, în timp ce mașinile PHEV au rămas la 11,4% din segment, cu 3,6 puncte sub nivelul de luna trecută. Pe întreg anul, electricele complete au crescut la nu mai puțin de 38% din segmentul mașinilor electrificate, ceea ce a condus la o scădere mare a hibridelor clasice, de la 66,4% la 47,1% din total. Dacă privim clasamentul celor mai vândute mașini electrice, putem vedea de unde vine această creștere: Dacia Spring, cu 2982 de unități, și Tesla, cu 425, au cea mai mare creștere, dar și Volkswagen, cu mai multe modele, și Hyundai, au creșteri mari și volume importante vândute. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
PASTILA PENTRU SUFLET – Care este Pilda zilei de 29 iunie 29 iunie 202329 iunie 2023 PASTILA PENTRU SUFLET – Pilda zilei de 29 iunie: Taina generalului Era odată un general care, cu toate că nu avea suflet rău, era însă foarte des nervos. Din te-miri-ce îl cuprindea mânia. Şi cu toate acestea, el o biruia. De fiecare dată când simţea că se apropie valul acesta… Citește mai mult
Avertizare FBI: Dacă primești un asemenea mesaj ca de la Netflix, șterge-l imediat 9 februarie 2022 Atrași de cele 74 de milioane de abonați din SUA și Canada din cele 214 din toată lumea (noiembrie 2021), hackerii au început să-i țintească cu anumite mesaje. FBI avertizează că Netflix a devenit, ca și instituțiile financiare, firmele de curierat, furnizorii de uitilități și multe altele, un pretext pentru… Citește mai mult
Cum se prepară adevărata esență de portocale pentru prăjituri. Ieftin, simplu și fără conservanți 7 noiembrie 2022 Cel mai bine este să-ți pregătești singură esența de portocale pentru deserturi, mai ales că metoda de preparare este extrem de simplă și necesită doar câteva ingrediente pe care sigur le ai și tu în cămară. Ingrediente pentru esența de portocale: La prepararea esenței de portocale pentru prăjituri ai nevoie… Citește mai mult