Matteo Politi, condamnat definitiv la închisoare. Ce pedeapsă a primit medicul FALS Webpress, 15 martie 2023 Matteo Politi, italianul care a operat în mai multe clinici private din București, deși a absolvit doar opt clase, a fost condamnat, în prima instanță, la 3 ani și 10 luni de închisoare. „În temeiul art. 421 pct.1 lit. b) Cod procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Politi Matteo împotriva sentinţei penale nr. 943 din data de 29.11.2022, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – Secţia Penală, în dosarul nr. 1702/299/2020. În temeiul art. 275 alin (2) Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă”, se arată în hotărârea instanței. Instanța a mai dispus ca italianul să plătească daune morale şi materiale către mai multe victime „operate”, sumele fiind cuprinse între 1.000 de lei şi 11.800 de euro. Timp de un an, Matteo Politi, un italian cu opt clase condamnat la închisoare cu suspendare în Italia după mai mulți ani în care a mințit că este medic profitând că avea același nume de familie cu al unui cardiolog, a reușit să opereze în cinci clinici din București, inclusiv la Spitalul Monza. După ce a fost condamnat, bărbatul a fugit din Italia, venind în România, sub o altă identitate, și a primit aviz de la Ministerul Sănătății pentru a profesa ca chirurg plastician, scria Libertatea. Acestuia îi fusese atribuit un cod de parafă de către Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti. După declanşarea anchetei, italianul a încercat să fugă din România, fiind prins în februarie 2019 într-un tren din Vama Curtici. A fost arestat preventiv o perioadă, după care a fost pus în libertate. Comunicate noi Stiri
Accident în Neamț: 7 VICTIME după o coliziune violentă între două mașini – Două persoane duse la spital – FOTO 25 februarie 2023 Accidentul rutier s-a produs pe DN 2 – E 85, pe raza localităţii Horia, județțul Neamț. Două mașini s-au ciocnit violent, iar șapte persoane au fost afectate. În urma coliziunii, două dintre persoane au fost duse la spital, pentru una dintre victime fiind necesară intervenţia echipelor de descarcerare. „Ajunşi la… Citește mai mult
Când vom începe să plătim garanție pentru sticle. Unde se returnează ambalajele 3 noiembrie 2023 „Putem spune că mai avem 28 de zile până când SGR va intra în funcţiune şi suntem 100% pregătiţi”, a mai afirmat Fechet, care a adăugat că au fost clarificate anumite aspecte care ţin de modalitatea în care la raft este evidenţiat costul garanţiei şi faptul că ambalajele se returnează… Citește mai mult
Stiri Analiza incidentului cu drona de la Galați: Provocări, implicații și perspective în apărarea aeriană românească 31 mai 2026 Incidentul cu drona de la Galați ridică întrebări serioase despre eficiența sistemului de apărare aeriană românesc și implică o analiză detaliată a contextului geopolitic. Citește mai mult