Medic, avertisment tulburător despre evoluţia rapidă a tulpinii Omicron. Ce ne așteaptă în perioada următoare Webpress, 23 decembrie 2021 „Am văzut că s-a dublat deja numărul de persoane infectate, am fost la un minimum de aproximativ 400 de persoane infectate pe zi, am ajuns aproape 800 de persoane, deci, este clar, că valul cinci, încet-încet, a început. Da, avem modele matematice, epidemiologice care pot să prezică sau să ne dea indicii vizavi de când va fi vârful valului, dar, deocamdată nu ştim dacă Omicron este dominant sau nu, ca să ştim cât de rapid şi cât de intens va fi acest val cinci. Acum avem, în primul rând mai multe persoane vaccinate. Nu foarte multe, dar procentul a crescut şi acele persoane sperăm să fie deja ieşite din pericolul de a face forme severe şi forme grave de boală. Avem acum şi anticorpi monoclonali, avem şi antivirale deja aprobate, avem antivirale care am văzut că deja au fost aprobate, deci, uşor-uşor vor veni. Avem celelalte medicamente sistemice, avem atât antiinflamatoarele sistemice, cât şi anticoagulantele, avem anticorpii monoclonali împotriva acelei furtuni de citokine”, a precizat dr. Voichiţa Lăzureanu, la un post TV. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Ce simte Anamaria Prodan. L-ar vrea pe Reghe după gratii? Ce i-ar spune dacă ar sta acum față în față cu el 24 septembrie 2022 „Dacă aș sta față în față cu el, i-as spune atât: Vino să divorțăm și să terminăm acest circ! De ce trebuie să facem toată nebunia asta, să facem rău oamenilor. Mi-a spus că visul lui e să mă vadă în pușcărie. Toată această înregistrare va fi dată politiei. Cu… Citește mai mult
OUG pentru reducerea cheltuielilor bugetare, săptămâna viitoare – Marcel Ciolacu a confirmat eliminarea unor facilități 28 iulie 2023 Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că săptămâna viitoare, „până joi”, va fi publicat proiectul de OUG privind reducerea cheltuielilor bugetare. „A doua OUG e pentru venituri mai mari din colectare. Așteptăm și de la ANAF o analiză. E o scădere de venituri și din cauza scăderii consumului. Dar pot să… Citește mai mult
Stiri Ucraina și provocările dronelor: Avertismentele Poloniei și implicațiile geopolitice 21 mai 2026 Avertismentul ministrului polonez al Apărării asupra utilizării dronelor ucrainene subliniază provocările actuale și implicațiile pe termen lung pentru securitatea regională. Citește mai mult