Medicii ruși cer să înceteze abuzul la adresa lui Alexei Navalnîi – Scrisoare deschisă către Putin: ce îi amintesc medicii Webpress, 11 ianuarie 2023 Potrivit site-ului independent rusesc Meduza (cu sediul în Letonia), el a fost retrimis în izolare de Anul Nou, pentru a zecea oară de când a fost încarcerat în 2021 pentru nouă ani în urma unei sentinţe într-un dosar despre care Navalnîi şi simpatizanţii săi susţin că a fost „orchestrat” de Kremlin, relatează Agerpres, care citează EFE.”Cerem să i se permită să fie examinat de medici civili, iar, în cazul unor simptome, să fie spitalizat pentru examinare şi tratament complet”, se menţionează în scrisoarea deschisă, publicată pe Facebook.”Evident, din punct de vedere medical, Aleksei nu primeşte suficientă asistenţă medicală, iar izolarea sa într-o celulă disciplinară este absolut contraindicată pentru afecţiunea sa. Nu putem şi nu avem dreptul să privim cu braţele încrucişate atacurile deliberate asupra sănătăţii politicianului Aleksei Navalnîi”, susţin semnatarii scrisorii.În opinia semnatarilor documentului, refuzul reprezentanţilor serviciilor penitenciare de a-i furniza opozantului rus medicamentele necesare reprezintă „o ameninţare directă la viaţa sa”.În scrisoarea lor, medicii îi amintesc lui Putin că este garantul Constituţiei ruse, care stipulează în Articolul 41 că „fiecare cetăţean”, inclusiv deţinuţii, are dreptul la asistenţă medicală.Navalnîi, pedepsit deja de zece ori de când a ajuns în 2021 la închisoarea nr. 6 din regiunea Vladimir, declarase cu o zi înainte într-un mesaj transmis prin avocaţii săi pe Telegram că fusese trimis în celula disciplinară în 31 decembrie pentru că s-a spălat pe faţă cu jumătate de oră mai devreme decât trebuia: se spălase la 05:24, în timp ce potrivit programului trebuia să se spele la 06:00, conform Meduza.Opozantul mai spune că de fiecare dată când este băgat la carceră slăbeşte în jur de 3,5 kg, la care se adaugă şi imposibilitatea de a primi vizite.Navalnîi, care a primit anul trecut Premiul Saharov din partea Parlamentului European, consideră că scopul serviciilor penitenciare este de a-l îmbolnăvi pe deţinut, astfel încât acesta să nu aibă altă opţiune decât să coopereze.Justiţia rusă a respins în noiembrie 2022 un recurs al avocaţilor lui Navalnîi şi a confirmat pedeapsa de nouă ani de închisoare care i-a fost dată pentru fraudă şi sfidarea instanţei, mai arată sursa citată. Comunicate noi Stiri
Stiri Călin Georgescu la Curtea de Apel: O privire detaliată asupra scandalului de corupție și implicațiile sale în societatea românească 29 septembrie 2026 Cazul lui Călin Georgescu, fost candidat la prezidențiale, aduce în prim-plan problemele de corupție din România și reacțiile politice generate de acuzațiile grave. Citește mai mult
Stațiile de încărcare a mașinilor electrice vor putea fi instalate fără autorizație de construcție și fără documentații de urbanism sau amenajarea teritoriului 8 august 2022 Stațiile de încărcare a mașinilor electrice vor putea fi instalate și racordate la rețelele de distribuție a energiei fără autorizație de construcție și fără niciun fel de documentație de urbanism sau amenajarea teritoriului, potrivit unui document guvernamental, menit să reducă riscul ca România să piardă banii prevăzuți în acest scop… Citește mai mult
Stiri Ilie Bolojan și Viziunea sa pentru un Guvern Tehnocrat în România: O Analiză Detaliată 10 septembrie 2026 Ilie Bolojan, premierul interimar, propune formarea unui guvern tehnocrat ca soluție pentru criza politică din România. Analizăm implicațiile acestei idei. Citește mai mult