Medicul care spunea că nu urcă în sala de operaţii pentru o mită de doar 200 de lei, condamnat cu suspendare Webpress, 5 mai 2022 Colonelul Radu Viorel Vrăcioiu, medic primar ORL la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din Bucureşti, a fost condamnat definitiv de Curtea Militară de Apel Bucureşti la 2 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare, într-un dosar în care era acuzat de luare de mită şi instigare la luare de mită. Medicul a devenit celebru după ce i-a reproşat unei paciente că i-a dat o sumă prea mică de bani pentru o intervenţie chirurgicală, spunându-i că pentru 200 de lei nici nu urcă în sala de operaţii, scrie Agerpres. Curtea Militară de Apel Bucureşti a respins apelul lui Radu Viorel Vrăcioiu şi a menţinut pedeapsa aplicată în iulie 2021 de Tribunalul Militar Bucureşti, decizia fiind definitivă. Judecătorii au stabilit ca Radu Viorel Vrăcioiu să stea sub supraveghere 3 ani, perioadă în care este obligat să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la una dintre următoarele două entităţi: Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 Bucureşti sau Direcţia Generală şi Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 Bucureşti. De asemenea, colonelul nu poate exercita funcţia de medic în sistemul public de sănătate pe o durată de 2 ani. Trimis în judecată pentru luare de mită Colonelul Radu Viorel Vrăcioiu a fost trimis în judecată de DNA în martie 2019, pentru luare de mită (două fapte) şi instigare la dare de mită. Pe 29 noiembrie 2018, medicul a fost prins în flagrant de procurorii DNA în timp ce lua mită 500 de lei de la un bărbat în legătură cu efectuarea unei intervenţii chirurgicale pentru soţia sa. Medicul a fost denunţat la DNA, după ce acesta i-a reproşat cu două zile în urmă pacientei, înainte de efectuarea operaţiei, faptul că este prea mică suma de 200 lei pe care aceasta intenţiona să i-o dea, spunându-i că pentru aceşti bani nici nu ar fi urcat din cabinet până la sala de operaţii. În aceeaşi zi, Radu Viorel Vrăcioiu a determinat-o pe pacientă să-i ofere şi medicului anestezist suma de 150 lei, lucru pe care aceasta l-a şi făcut. A intrat în salon şi, deoarece nu-i ajungeau banii, a împrumutat de la o colegă de salon 100 lei, după care a remis întreaga sumă cerută medicului pentru a fi înmânată mai departe anestezistului. Procurorii nu au putut stabili dacă cei 150 lei au ajuns într-un final la medicul anestezist. Anchetatorii au mai stabilit că, pe data de 28 noiembrie 2018, pentru o intervenţie medicală asemănătoare, Radu Viorel Vrăcioiu a primit de la o altă pacientă suma de 500 lei. Comunicate noi Stiri
Ministrul Energiei a semnat alte 55 de contracte pentru parcuri solare pentru primării şi instituţii publice. Școlile, creşele, policlinicile sau iluminatele publice, asigurate de Ministerul Energiei 13 decembrie 2024 „Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, vineri, 55 de contracte de finanţare aferente apelului finanţat prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice”, a transmis,… Citește mai mult
Lucrările la autostrada A0, între A3 și DN 1, filmări spectaculoase cu drona 15 martie 2023 În luna octombrie, anul trecut, secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu preciza că lucrările evoluează foarte bine pe șantierul Lotului II Nord din cadrul Autostrăzii A0. Potrivit acestuia, există chiar posibilitatea ca acest lot să fie dat în circulație înainte de termenul estimat, însă doar dacă… Citește mai mult
Stiri Deciziile controversate ale VAR: Anularea golului Croației în meciul cu Portugalia la CM 2026 3 iulie 2026 Anularea golului egalizator al Croației în meciul cu Portugalia la CM 2026 a generat controverse și a stârnit dezbateri despre tehnologia VAR. Citește mai mult