Medvedev: Rusia nu va negocia pacea până când Ucraina nu o imploră în genunchi Webpress, 6 august 2023 „Nu avem nevoie de niciun dialog. Inamicul trebuie să vină târându-se în genunchi, cerşind milă”, a spus Medvedev, comentând totodată – referitor la întâlnirea de la Jeddah – că „este greu de criticat dorinţa de a pune capăt unui război”. El a spus însă că orice propunere de pace poate avea succes doar dacă îndeplineşte trei condiţii de bază. „Prima: participarea ambelor părţi ale conflictului, lucru care nu se întâmplă”, deoarece Rusia nu a fost invitată la respectiva întâlnire, a indicat el. „A doua: să fie luat în considerare contextul istoric. Şi acesta este: Ucraina nu a existat ca ţară înainte de 1991. Este o aşchie din Imperiul Rus”, a spus el. În fine, Medvedev a concluzionat că este nevoie „să se ţină cont de realitatea actuală”, care în opinia sa este că „Ucraina se află într-o fază de semi-descompunere, iar o parte din teritoriile sale au revenit Rusiei”. „Mediatorul care este dispus să recunoască aceste aspecte evidente are şanse de succes. Ceilalţi, niciuna”, a decretat el. După negocierile de pace eşuate de la Istanbul din aprilie 2022, Rusia a reiterat că nu se opune negocierilor cu Ucraina pentru a pune capăt războiului, dar acuză Kievul că nu este dispus să dialogheze. Ucraina, la rândul său, cere drept condiţie pentru începerea negocierilor retragerea trupelor ruse la graniţele existente în 1991, care includ peninsula Crimeea anexată, eliberarea tuturor prizonierilor de război şi reparaţii considerabile, solicitări pe care Rusia le consideră inadmisibile. Comunicate noi Stiri
Strategiile Rusiei. Cum vrea Putin să ajungă din Crimeea până în Transnistria 24 februarie 2022 Forțele ruse au avansat mai aproape de Kiev, iar Moscova a continuat să introducă forțe în țară, a declarat un înalt oficial american al apărării. Oficialul, vorbind sub rezerva anonimatului, a spus că până acum Rusia a tras peste 160 de rachete în ținte ucrainene. „Apărarea antiaeriană a Ucrainei este… Citește mai mult
Fostul primar al municipiului Reghin, săltat de DNA. Cum a cumpărat primăria dezinfectanți mai scumpi cu 545% 27 februarie 2023 Procurorii DNA spun că în perioada 2 aprilie -26 iunie 2020, Maria Precup, la acea dată primar al municipiului Reghin a aprobat achitarea în mod nelegal către o societate suma totală de peste 450.000 de lei, ce reprezintă contravaloarea unei cantități de 3.000 de litri de dezinfectant de mâini care… Citește mai mult
Avertisment ONU: „Putin are un plan de distrugere și terorizare a Ucrainei. Lumea trebuie să fie pregătită pentru un drum foarte lung” 8 martie 2022 „Dacă ultimele două săptămâni ne-au arătat ceva, este că poporul ucrainean nu va renunța. Și mulți ruși înșiși, inclusiv mulți soldați ruși, nu vor acest război”, a spus Linda Thomas-Greenfield la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, potrivit CNN. „Am avertizat Moscova de săptămâni întregi că, în cele… Citește mai mult