Mihai Daraban: România și Turcia trebuie să conlucreze la revitalizarea traficului pe Dunăre Webpress, 18 octombrie 2023 Turkonfed este o organizație nonprofit și reunește aproape 65 de mii de companii, prin intermediul a 30 de federații, dintre care 26 regionale și 4 sectoriale. Totodată, din Turkonfed fac parte și aproape 350 de asociații ale oamenilor de afaceri din Turcia. Confederația este membru al asociației meșteșugurilor și IMM-urilor din Europa, reprezentând peste 22 de milioane de IMM-uri din 30 de țări europene. „Turcia este cel mai mare investitor și cel mai important partener comercial al României dintre statele din afara Uniunii Europene, iar strategia CCIR vizează în principal extinderea afacerilor românești în spațiul extra comunitar, acolo unde există piețe cu mare potențial. Anul trecut am înregistrat o valoare totală a schimburilor cu Turcia de peste 8,8 miliarde de euro, valoare aflată în creștere constantă de mai mulți ani încoace. România și Turcia sunt state cu ieșire la Marea Neagră, dar situația politico-militară din această regiune impune o regândire a strategiei de colaborare economică dintre cele două state. Dacă nu se va găsi o soluție de stopare a conflictului dintre Federația Rusă și Ucraina și dacă nu se poate asigura un climat de securitate, Marea Neagră riscă să devină o mare închisă. De aceea, sperăm ca alături de Türkonfed, precum și de alte organizații ale oamenilor de afaceri din Turcia, să ne putem implica într-un proiect comun de revitalizare a traficului pe Dunăre, astfel încât mărfurile să ajungă cu mai mare ușurință în toată Europa. Sunt convins că acesta va fi un punct de discuție important la următorul forum de afaceri de la Ankara, prilejuit de vizita oficială de stat care va avea loc în capitala Turciei foarte curând”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban. „După cum bine știm cu toții, relațiile dintre România și Turcia nu se rezumă numai la cele din planul economic, ambele state fiind implicate în proiecte comune la nivel social și cultural. Oamenii de afaceri din Turcia au deja o vechime de peste 30 de ani pe piaţa românească, iar dacă vom studia datele statistice, acest lucru se reflectă foarte bine în rezultatele economice înregistrate la sfârșitul fiecărui an. La toate acestea, se adaugă parteneriatul strategic dintre România și Turcia cu evidente influenţe pozitive asupra mediului de afaceri din ambele țări. Astfel, întâlnirea de azi nu face decât să întărească prietenia noastră cu România și suntem convinși că și alte organizaţii ale oamenilor de afaceri din Turcia ne vor urma exemplul și vor include în programul lor întâlniri și discuţii cu conducerea CCIR”, a declarat președintele Türkonfed, dl.Süleyman Sönmez. Comunicate noi Stiri
Casa Albă clarifică afirmaţiile făcute de Joe Biden: Preşedintele american nu intenţionează să discute cu Vladimir Putin 3 decembrie 2022 Nu are nicio intenţie să discute cu preşedintele Putin deocamdată”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al preşedinţiei americane, John Kirby. „Şi, aşa cum a mai declarat (preşedintele Biden), Putin nu a arătat absolut niciun interes pentru dialog”, a spus el presei.Joe Biden a afirmat… Citește mai mult
Elena Udrea demască Statul Paralel: Notele secrete au ajuns la Coldea și Kovesi 15 februarie 2023 Anca Alexandrescu: Ne-ați pus la dispoziție niște documente, ele se află la sediul Realității. Elena Udrea: Da, și vă voi mai trimite. Avocații vor mai trimite documente. A.A.: Sunt documente, unele dintre ele secrete sau cu caracter secret. E.U.: Da, nu au regimul, adică au un caracter secret, dar nu dintre… Citește mai mult
Învățăturile Părintelui Ignatie: pilda stâncii de neclintit 21 noiembrie 2023 Un om dormea în coliba lui, când, dintr-odată, coliba s-a umplut de lumină și i-a apărut Domnul care i-a cerut să facă o muncă pentru El. Arătându-i o stâncă mare din fața colibei i-a explicat că va trebui să o împingă zi de zi, cu toate puterile. Mulți ani a… Citește mai mult