Mii de elevi lăsați fără săli de sport. Robert Negoiță, apel către Primăria Capitalei privind lucrările lăsate în paragină Webpress, 10 mai 2022 Șase școli din Capitală au fost lăsate în paragină de către Primăria Capitalei. Deși li s-au promis săli de sport, elevii sunt nevoiți să facă sport în sălile de clasă, îngramădiți și cu riscul de a se accidenta din cauza spațiului foarte mic. „În acest moment, sala de sport este, de fapt, o ruină. Construcția sălii de sport a început în anul 2018. Începând cu anul 2020, lucrările s-au sistat. La un moment dat, primăria a strâns toate utilajele din zona, a eliberat zona de muncitori. Școala nu are o sală de sport, are o sală de sport improvizată, o sală de clasă”, a precizat Irina Chiriac, directorul Școlii Generale 92. Situația este trasă la indigo într-o altă școală gimnazială. „Construcția sălii de sport a început în 2018 pe un proiect al PMB. Este destul de avansată lucrarea, numai că, din păcate, de la începutul anului trecut lucrările au fost sistate. Școala are nevoie neapărat de o sală de sport. Orele se fac acum în condiții improprii”, a afirmat Elena Petrescu, directorul Școlii Generale 1999. „Această construcție a fost ridicată pe terenul de fotbal al școlii 92, era de fapt curtea școlii unde se desfășurau orele de sport. Acum nu mai avem nici terenul, nici sala. Avem doar o mică bucățică din curtea interioară unde se defășoară simultan trei ore de educație fizică”, a mai precizat Irina Chiriac, directorul Școlii Generale 92. Singura soluție ar putea veni de la Primăria Sectorului 3. Reprezentanții au cerut să preia șantierele pentru a finaliza construcția sălilor de sport. „De ani de zile cerem ca această sală de sport să fie transferată către Primăria Sectorului 3, pentru a o finaliza, pentru a avea copiii unde să-și facă orele de sport și nu reușim pentru că Primăria Generală nu este în stare să transmită aceste săli de sport către Primăria Sectorului 3”, a declarat Robert Negoiță, primarul Sectorului 3. Șantiere sunt și în alte patru unități de învățământ. Comunicate noi Stiri Robert Negoiță
Stiri Cât de bine trăiesc politicienii români? Analiza controversată a veniturilor lui Dragoș Pîslaru și impactul asupra percepției publice 16 mai 2026 Declarația controversată a lui Dragoș Pîslaru, ministrul Fondurilor Europene, privind veniturile sale și ale soției sale deschide o discuție amplă despre realitățile economice ale politicienilor români. Citește mai mult
Stiri Polonia: Ascensiunea unei Economii Regionale – Analiza PIB-ului și Implicațiile pentru Uniunea Europeană 7 august 2026 Polonia a devenit a șasea cea mai mare economie a Uniunii Europene, depășind Belgia și Suedia. Această analiză detaliază implicațiile acestei realizări pentru regiune și Uniunea Europeană. Citește mai mult
Pericolul uriaș din apa îmbuteliată în sticle de plastic – Medicii avertizează 20 iunie 202322 iunie 2023 Medicul Alexandru Nechifor, specialist în medicină internă și prorector la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, susține că, atunci când apa din sticla de plastic stă mult timp în soare, compuşi toxici se pot transfera în lichid. „Pericolul poate apare atunci când discutăm de depozitarea pe termen lung, chiar și… Citește mai mult