Ministerul Finanțelor angajează încă 100 de oameni care să urmărească risipa banului public Webpress, 1 decembrie 2023 Ministerul Finanțelor vrea să angajeze 54 de persoane în cadrul instituției și 46 în cadrul ANAF pentru monitorizarea execuţiei bugetare, respectiv pentru desfășurarea activităților de control, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern pus în transparență decizională. „Prin prezentul act normativ se propune crearea premiselor pentru asigurarea funcționalității celor două noi structuri de specialitate, precum și a structurii de inspecţie economico-financiară din cadrul Ministerului Finanţelor şi a structurilor teritoriale de inspecţie economico-financiară din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care vor efectua acţiuni de control la entităţile sesizate”, potrivit notei de fundamentare. Ministerul Finanțelor transmite că una dintre structurile de specialitate va avea ca obiect de activitate monitorizarea execuţiei bugetare pe baza datelor şi informaţiilor gestionate de instituție. Aceasta va analiza datele şi informaţiile gestionate de Ministerul Finanţelor și va solicita informaţii suplimentare, după caz, şi, în situaţiile în care constată o creştere cu mai mult de 20% faţă de costul mediu al achiziţiilor de produse/servicii/echipamente şi/sau execuţie de lucrări sau costul mediu al cheltuielilor curente şi de capital aferente unor instituţii publice similare, după caz, sesizează structura de inspecţie economico-financiară din cadrul Ministerului Finanţelor. Comunicate noi Stiri
Un pilot român celebru a țepuit o companie americană cu 700.000 de dolari – Toată familia, ARESTATĂ 13 octombrie 2022 Cei patru au promis că vor face un zbor dus-întors pe ruta New York – Kazahstan, în luna august a acestui an și ar fi trebuit să transporte 250 de pasageri americani. Potrivit anchetei, compania română la care Constantin Apăvăloaie era pilot nici măcar nu avea un avion care să… Citește mai mult
Sărbătoare 14 aprilie – Zi mare în calendarul ortodox din România – Sfinți importanți sunt pomeniți 14 aprilie 2022 OrtodoxeSf. Ier. Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului; Sf. Ier. Martin Mărturisitorul, episcopul Romei ; Sf. Mc. Tomaida Greco-catoliceSf. ap. Aristarh, Pud şi Trofim – apostoli din cei 70 Romano-catoliceJoia Sfântă (Cina Domnului)Ss. Tiburţiu, Valerian şi Maxim, m.; Liduina, fc.; Fer. Isabela, fc. m. Sfântul Ierarh Pahomie, episcopul Romanului, este… Citește mai mult
Doliu uriaș în lumea filmului: S-a aflat de ce a murit starul unui serial extrem de îndrăgit de adolescenți 22 septembrie 2023 Actorul american Angus Cloud, cunoscut pentru rolul său din serialul de succes „Euphoria”, a murit în iulie, la vârsta de 25 de ani, după o „supradoză accidentală”, a făcut cunoscut joi un medic legist, scrie AFP. „Angus Cloud a murit din cauza unui amestec mortal de fentanil, cocaină, metamfetamină şi… Citește mai mult