Ministerul român al Mediului intervine în disputa cu Ucraina privind lărgirea Canalul Bâstroe Webpress, 16 februarie 2023 Ministerul Mediului va împiedica toate lucrările de pe Canalul Bâstroe care pot afecta biodiversitatea şi ecosistemul Deltei Dunării, în condiţiile în care nici legislaţia naţională a României, nici legislaţia ucraineană nu permit desfăşurarea unor lucrări în acea zonă, spune ministrul Mediului, Tanczos Barna, citat de Radio România Actualități. „Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor are două proceduri de mediu deschise cu partea ucraineană cu privire la investiţii în zona Deltei Dunării. Ambele proceduri se bazează pe legislaţia naţională ucraineană şi pe cea din România, respectiv pe convenţii internaţionale – convenţia ESPOO în mod special. Nici legislaţia naţională a României, nici legislaţia ucraineană nu permit desfăşurarea unor lucrări în acea zonă care să pună în pericol biodiversitatea şi ecosistemele din Delta Dunării”, a spus ministrul, potrivit Agerpres. În ceea ce priveşte lucrările care au avut loc în zona Deltei de partea ucraineană, Tanczos a subliniat că ministerele de resort vor urmări toate lucrările care vizează canalele navigabile. Precizările au fost făcute după ce miercuri ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a declarat că există semnale că în acest moment Ucraina face lucrări de dragare a Canalului Bâstroe, ceea ce ar putea avea impact asupra mediului şi Deltei Dunării. Pe de altă parte, Ministerul de Externe a precizat că nu a primit nicio informare de la vreo autoritate română, potrivit căreia, în momentul de faţă, s-ar face lucrări de adâncire a canalului Bâstroe şi a reiterat poziţia României, care nu este de acord cu propunerea de includere a braţelor Chilia şi Bâstroe în reţeaua trans-europeană de transport. Comunicate noi Stiri
Stiri Zelenski versus Putin: Războiul pentru Inițiativă și Viitorul Ucrainei 29 iulie 2026 Declarațiile lui Zelenski sugerează o schimbare semnificativă în dinamica războiului dintre Ucraina și Rusia, evidențiind provocările și perspectivele viitoare. Citește mai mult
Război în Ucraina, ziua 259: Tensiuni uriașe la nivel mondial. Statele Unite, discuții secrete cu Rusia – LIVE TEXT 9 noiembrie 2022 După aproape nouă luni de război, mii de morți și zeci de orașe distruse, războiul este dus într-o altă direcție. Consilierul Statelor Unite pentru securitate recunoaște că a purtat negocieri secrete cu liderii ruși. Este pentru prima dată când există un dialog oficial la nivel înalt. Potrivit Wall Street Journal,… Citește mai mult
Fostul primar al Slatinei a fost prins în Italia și urmează să fie adus în țară – Anunțul ministrului Alina Gorghiu 9 decembrie 2023 ”De la începutul anului am adus peste 700 de fugari şi mai am o veste bună, un nume sonor de fugar, fostul primar al minicipiului Slatina, Minel Florin Prina va fi adus de statul român înapoi în ţară. În următoarea săptămână vom avea acest fugat în sistemul penitenciar românesc”, a… Citește mai mult