Ministrul Agriculturii, promisiuni pentru fermierii care protestează: „Sunt bani pentru a scoate toate firmele din dificultate” Webpress, 14 ianuarie 2024 „În 2024, este pentru prima dată când agricultura are 2% din PIB, în România. Vorbim despre plăți foarte importante pentru fermieri. Inclusiv fermierii care au participat la dialogul pe care l-am avut la Ministerul Agriculturii au spus în conferința de presă că, din momentul acela, cu Ministerul Agriculturii nu mai au treabă. Practic, ei erau dezinformați. Ministerul Agriculturii și Guvernul aveau în buget toate revendicările pe care fermierii le cer în momentul de față”, a declarat ministrul Barbu, la un post TV. Întrebat de ce continuă protestul și de ce manifestanții nu pot ajunge la o înțelegere cu Ministerul Finanțelor, acesta a răspuns: „Din punctul de vedere al Ministerului Agriculturii, fermierii au spus că nu mai au nicio problemă. Din negocierile pe care le-au avut cu ceilalți colegi, am văzut că s-au înțeles cu dl. Grindeanu, cu dl. Boloș am urmărit astăzi toată ziua intervențiile pe care le-au avut și am înțeles că negocierile au eșuat. Bineînțeles, eu reiau de mâine, de la ora 13.00, întâlnirile cu toate confederațiile, asociațiile și toți fermierii pentru a vedea dacă au și alte revendicări”. „Nu știu ce solicitări au avut la Ministerul de Finanțe sau dacă erau ale fermierilor, poate erau ale transportatorilor. Vreau să asigur toți fermierii din România că în 2024 sunt bani pentru a scoate toate firmele din dificultate. Avem inclusiv ordonanțe prin care vom aproba suspendarea ratelor foarte mari și chiar venim și cu un credit al fermierilor. Toate sumele acestea sunt prinse în bugetul Min. Agriculturii”, a subliniat Florin Barbu. Comunicate noi Stiri
Stiri Despăgubiri pentru Victimele Sindromului Havana: O Investigație Profundă asupra Unui Mister Neelucidat 11 iulie 2026 Statele Unite au acordat primele despăgubiri pentru victimele sindromului Havana, dar originile și impactul acestei afecțiuni rămân neelucidate. Citește mai mult
Belarus vine cu noi precizări privind forța militară comună cu Rusia / Prima reacție la Moscova 11 octombrie 202211 octombrie 2022 Belarus a dat asigurări marţi că forţa militară formată cu Rusia rus este una „strict defensivă” după ce anunțul făcut luni de dictatorul Alexandr Lukașenko a provocat temeri privind o intervenţie directă a țării în conflictul din Ucraina, informează agențiile AFP şi Reuters, citate de Agerpres. „Obiectivele grupării regionale sunt… Citește mai mult
Autorul atacului din China care a ucis în noiembrie 35 de persoane cu maşina a fost condamnat la moarte 27 decembrie 2024 Fan Weiqiu, în vârstă de 62 de ani, a fost condamnat pentru comiterea faptei, din motive personale „într-un mod extrem de josnic”, potrivit instanţei. La 11 noiembrie, Fan Weiqiu a intrat deliberat cu SUV-ul său în persoanele care se antrenau în faţa unui complex sportiv din Zhuhai. El a fost… Citește mai mult