Ministrul de Externe anunță că a crescut numărul românilor care cer ajutorul pentru a scăpa din Fâșia Gaza Webpress, 8 noiembrie 2023 Luminița Odobescu a spus despre cei 93 de români care au ajuns deja în Egipt că au fost preluați de echipele consulare mobile, care le-au acordat sprijin inclusiv pentru procesarea documentelor. Ei vor fi aduși azi în România la bordul unor curse aeriene speciale. Echipa consulară mobilă se află la frontieră și pentru cei 51 de români care se află pe noua listă de evacuare. În legătură cu cei 10 români care erau pe lista de evacuare cu 103 persoane dar nu au mai ajuns la Cairo, ministrul a precizat că nu s-au prezentat la punctul de frontieră. „Ei (cei 10 – n.r.) rămân pe lista de evacuare, vom continua procesul și pentru ceilalți români. În ultimele zile și după demararea procedurilor de evacuare am primit un număr important de alte solicitări, în plus față de cele 260, toate sunt în proces de evaluare. Acum vorbim de un total, inclusiv cu cei evacuați, de peste 300 de solicitări. Continuăm eforturile cu colegii noștri, cu partenerii internaționali. Procesul cere demersuri speciale, trebuie asigurată coordonarea cu autoritățile egiptene și israeliene, care iau deciziile, și trebuie îndeplinite condițiile de siguranță pentru cetățeni. Obiectivul nostru e de a continua procesul de evacuare în perioada următoare, am primit asigurări de la autoritățile israeliene și egiptene”, a spus ea. Comunicate noi Stiri
Liderul clanului Boceanu, condamnat la 12 ani de ÎNCHISOARE, a fugit din țară după metoda Cherecheș 5 decembrie 2023 Boceanu, capul rețelei de traficanți, e dat în urmărire generală din 29 noiembrie. În acea zi, imediat după pronunțarea condamnării definitive, polițiștii au mers să-l ridice și nu l-au mai găsit acasă. La scurt timp, au fost trimise ordine de interzicere a părăsirii țării către Poliția de Frontieră și Direcția… Citește mai mult
Guvernul pregătește un nou ȘOMAJ TEHNIC: pe CINE va sprijin statul român și în ce CONDIȚII 19 martie 2022 Potrivit unor surse, 75% din salariu ar urma să fie plătit de stat. Este vorba despre un șomaj tehnic care va fi acordat celor care nu își mai pot primi salariile pentru că firmele pentru care lucrează au fost sancționate pentru că au legături cu Federația Rusă. De acest șomaj… Citește mai mult
Alertă de toxiinfecție alimentară la un afterschool din Brașov. Peste 100 de copii au ajuns la spital: anchete uriașe al ISJ și DSP 15 ianuarie 2024 „Au venit într-o stare generală mediocră, unii dintre ei au necesitat internare în spital, dar nici unul dintre ei nu este în stare gravă”, a precizat dr. Larisa Drăgan, director medical al Spitalului de Copii Brașov, citată de Radio România Brașov FM. Cazul a ajuns și în atenția Inspectoratului Școlar… Citește mai mult