Ministrul Energiei: Am lansat în dezbatere ghiduri pentru accesarea a sute de milioane de euro din PNRR Webpress, 16 februarie 2022 „Am lansat în dezbatere publică mai multe ghiduri pentru accesarea a sute de milioane de euro din PNRR. Criza actuală a energiei ne-a demonstrat, din nou, că soluţia pe termen lung stă în investiţii serioase în domeniul energiei. Resurse financiare există, inclusiv în PNRR. Vom lansa mai multe call-uri de proiecte în vederea accesării celor 1,62 miliarde euro. Punctual, la sfârşitul lunii martie vom lansa mai multe call-uri de proiecte pentru investiţii în noi capacităţi de producţie electrică din surse regenerabile, pentru dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaze, flexibile şi de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică şi termică (CHP) în termoficarea urbană. Am încredere că aceşti bani vor fi accesaţi şi vom avea proiecte finalizate începând cu anul 2024”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, pentru investiţii în sectorul energetic din România, PNRR, în baza prevederilor Regulamentului CE nr. 241/2021, prevede o alocare la 1,62 miliarde euro, iar perioada de implementare este până în august 2026.Ghidurile publicate miercuri vizează accesarea de fonduri europene pentru noi capacităţi de producţie electrică din surse regenerabile, capacităţi producţie energie în cogenerare şi capacităţi de producţie hidrogen verde.„Investiţiile în energie cu fonduri din PNRR – Primul pas: 875 milioane de euro pentru noi capacităţi de producţie electrică din surse regenerabile, capacităţi producţie energie în cogenerare şi capacităţi de producţie hidrogen verde”, se precizează în comunicat. Comunicate noi Stiri
Stiri Cererea SUA pentru un NATO mai puternic: Implicații și perspective asupra apărării europene 18 iunie 2026 Statele Unite cer aliaților europeni să aloce mai multe echipamente NATO, reflectând o schimbare în politica de apărare. Ce implicații are aceasta pentru Europa? Citește mai mult
Stiri Controversă în Guvern: Daniel Zamfir și acuzațiile privind intențiile lui Ilie Bolojan 10 iulie 2026 Daniel Zamfir, senator PSD, acuză numirea unui consilier de stat de către Oana Gheorghiu ca fiind o dovadă a intențiilor lui Ilie Bolojan de a rămâne la putere, stârnind controverse în Guvern. Citește mai mult
Marius Budăi, primele declarații despre anchetele de la azilul groazei: „Pedepsele trebuie să fie maxime” 6 iulie 20237 iulie 2023 Marius Budăi a făsut primele declarații despre anchetele de la azilul groazei. „De când au început aceste lucruri, ieri și astăzi, am solicitat tuturor direcțiilor, am cerut toate controalele care s-au făcut, toate măsurile. Am pe birou toate aceste rapoarte. La cererea premierului, astăzi m-am întâlnit cu un colonel de… Citește mai mult