Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a cerut finalizarea lucrărilor la hidrocentrala de la Paşcani, lucrări începute în 1985 Webpress, 9 decembrie 2023 ”Sunt astăzi la amenajarea Hidroenergetica de la Paşcani, un alt proiect început înainte de 1989, în anul de graţie 1985. Proiectul de aici, acest lac de acumulare în devenire este la un grad de realizare de 80 la sută, urmează să aibă o capacitate de 68 de milioane de metri cubi de apă. Sunt lângă râul Siret şi aici va fi şi centrala hidroelectrică de aproximativ 10 megawaţi putere instalată şi este la un stadiu de 80 la sută”, a declarat Sebastian Burduja. Ministrul Energiei s-a referit şi la sumele cheltuite până acum, dar şi la cele care urmează să fie cheltuite. ”Din 1985 până astăzi, statul român a cheltuit aici undeva la 400 de milioane de lei. Pentru a putea finaliza această lucrare mai avem nevoie cam de 60 de milioane de euro, plus aproximativ 30 de milioane de lei pentru exproprierea acestor terenuri. Vorbim de o suprafaţă de 2.300 de hectare. Dacă totul decurge conform planului, reuşim în câteva luni de zile, până în jumătatea anului viitor, să expropriem ceea ce nu s-a reuşit timp de zeci de ani de zile, aceste peste 2000 de hectare, iar în prima jumătate a anului 2026 întreaga lucrare ar trebui să fie gata”, a spus Burduja. Potrivit ministrului, investiţia va însemna producere de energie verde, dar şi diminuarea riscurilor inundaţiilor. ”Întreaga lucrare poate fi finalizată în trimestrul 2 din 2026 şi va însemna producţie de energie verde, diminuarea riscurilor inundaţiilor, apă potabilă pentru Paşcani şi localităţile limitrofe, apă pentru irigaţii pentru judeţele Iaşi şi Neamţ”, a scris, pe Facebook, Sebastian Burduja. Comunicate noi Stiri Sebastian Burduja
Alina Gorghiu: „Am fost asigurată de procurorul șef DIICOT că, în scurt timp, vom vedea soluția în cazul bătrânilor maltratați la centrele din Ilfov” 7 iulie 2023 Alina Gorghiu spune că a fost asigurată de procurorul șef DIICOT că, în scurt timp, vom vedea soluția în cazul bătrânilor maltratați la centrele din Ilfov. „Sunt femeie, mamă, ministru al Justiției! Nu e calitate în care să nu mă revolt că toți acei bătrâni din centrele care azi fac… Citește mai mult
Stiri Tentativa de Asasinat asupra Generalului Rus: Contextul și Implicațiile unui Incident Șocant 8 septembrie 2026 Arestarea unui moldovean pentru tentativa de asasinat asupra unui general rus aruncă o nouă lumină asupra conflictului din Ucraina și a tensiunilor regionale. Citește mai mult
Stiri Criza salarială la Fabrica de Arme Cugir: O privire aprofundată asupra grevei spontane a angajaților 17 iunie 2026 Angajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă spontană, protestând pentru neplata salariilor. Această acțiune evidențiază tensiunile din sectorul industrial românesc. Citește mai mult