Ministrul german al Apărării: Suntem uniţi, Putin nu a contat pe acest lucru Webpress, 2 martie 2022 Ea a susţinut o declaraţie de presă, alături de omologul său român, Vasile Dîncu, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, potrivit Agerpres. „Suntem uniţi nu doar în Uniunea Europeană, ci şi în cadrul Alianţei NATO. Suntem determinaţi, suntem uniţi, Putin nu a contat pe acest lucru atunci când a început să-şi realizeze fanteziile de a redeveni o mare putere. Putin a atacat brutal Ucraina şi a acceptat că vor fi oameni care vor suferi, care vor fi supuşi violenţelor, care se vor refugia, care îşi vor părăsi casele, din calea războiului. Putin a fost surprins de această unitate a noastră, de această determinare şi iată că face paşi înapoi”, a arătat Lambrecht, potrivit traducerii oficiale.Totodată, a adus un omagiu cetăţenilor Ucrainei.„În acest context trebuie să spunem cât de curajoşi sunt ucrainenii care luptă pentru democraţie, pentru pace şi pentru libertate. Sunt nişte valori comune, pe care le împărtăşim cu toţii şi împreună cu toţii trebuie să le apărăm”, a punctat ministrul german.Ea a arătat că ”este important să arătăm această cooperare pe care o avem în cadrul NATO prin măsuri concrete, prin paşi concreţi”.„De aceea mă aflu astăzi aici, pentru a întâlni soldaţii germani care sunt staţionaţi în România, pentru a-mi face o imagine proprie despre situaţia de aici”, a adăugat Christine Lambrecht. Comunicate noi Stiri
Politica Tragedie în Târgu Jiu: O bunică și nepoții ei, victime ale unei triple crime șocante 27 mai 202628 mai 2026 O bunică și nepoții ei au fost găsiți morți în Târgu Jiu, iar circumstanțele crimei aduc în discuție probleme profunde legate de violența familială și sănătatea mintală. Citește mai mult
Politica Ruptura Dintre PNL și PSD: O Analiză a Declarațiilor lui Emil Boc și Implicațiile Politice 13 mai 202614 mai 2026 Emil Boc, primarul Clujului, a declarat că PNL nu va susține niciun guvern cu PSD, subliniind ruptura politică dintre cele două partide. Această poziție are implicații majore pentru viitorul politic al României. Citește mai mult
Cinci morți și 14 răniți după ce o clădire s-a prăbușit – Autoritățile au organizat căutări sub dărâmături 14 septembrie 2022 „Bilanţul victimelor raportat de echipele de salvare se ridică la cinci morţi şi 14 răniţi în prăbuşirea unei clădiri la Amman”, potrivit unui comunicat al purtătorului de cuvânt al direcţiei de securitate publică, Amer Al-Sartawi. Bilanţul anterior anunţase trei morţi în prăbuşirea unei clădiri rezidenţiale la Jabal Al-Weibdeh, în centrul… Citește mai mult