Ministrul român de Interne, ANUNȚ important pentru populație: nivelul radiațiilor după bombardarea centralei de la Zaporijie Webpress, 4 martie 202231 martie 2022 „Nu a fost atacată centrala nucleară. A fost un atac în proximitatea centralei nucleare şi este foarte bine că nu am avut un astfel de atac direct asupra centralei nucleare. Aţi văzut comunicările instituţiilor responsabile, CNCAN (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare), de exemplu. Uitându-ne la comunicarea experţilor, vedem că în acest moment în România nu există niciun pericol şi nicio intensificare a nivelului radiaţiilor. Din acest punct de vedere, trebuie să le spunem românilor că nu există niciun pericol, însă toate instituţiile statului român trebuie să fie în alertă într-o astfel de situaţie. Noi, pe zona noastră de responsabilitate, atunci când vom lua decizii, le vom prezenta public. Deocamdată, ne uităm la raportările pe care le avem şi nu avem semnalate pericole”, a arătat el într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat că CNCAN este „în permanentă legătură” cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. „De asemenea, ori de câte ori sunt semnalate diverse situaţii în Ucraina, îi contactează pe experţii de acolo sau sunt contactaţi de ei. În cazul acesta, la care ne referim astăzi, toate confirmările arată că nu a existat o situaţie de risc în perimetrul centralei. Măsurătorile privind nivelul de radiaţii, potrivit datelor furnizate de CNCAN, astăzi de dimineaţă, nu ridică creşteri ale valorilor peste nivelul de normalitate nici în zona centralei şi cu atât mai puţin în România. De altminteri, experţii CNCAN monitorizează permanent aceste valori şi comunică în mod constant situaţia lor”, a precizat Lucian Bode. În ce priveşte anunţul ministrului Sănătăţii referitor la iodura de potasiu, Cărbunaru a menţionat că acesta confirmă faptul că autorităţile române iau măsurile necesare pentru a fi pregătite să intervină în orice situaţie. „La acest moment, noi ne confruntăm doar cu o retorică venită din zona Federaţiei Ruse, care foloseşte practic acest tip de mesaj într-un context în care avem o agresiune militară declanşată în Ucraina şi diverse formule de comunicare cu Occidentul. Faptul că Ministerul Sănătăţii anunţă public că este pregătit să gestioneze această situaţie confirmă faptul că Guvernul României tratează cu seriozitate sarcinile şi responsabilităţile pe care le are, de a proteja sănătatea şi siguranţa populaţiei. Dar suntem într-o situaţie de retorică în spaţiul public practicată de Federaţia Rusă. Nu vorbim de o situaţie de risc iminent care să se producă şi să genereze astfel de implementări de măsuri în România”, a explicat Cărbunaru. Ministerul Sănătăţii a transmis, vineri, că iodura de potasiu nu trebuie utilizată în mod profilactic, întrucât poate provoca afecţiuni ale glandei tiroide. Precizarea ministerului vine în contextul discuţiilor din spaţiul public despre utilizarea iodurii de potasiu în cazul unui eventual incident nuclear. Potrivit acestuia, SC Antibiotice SA asigură producerea de iodură de potasiu, care este stocată de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. Comunicate noi Sanatate Stiri
Stiri România și Slovacia Propun O Nouă Abordare pentru Gestionarea Ursului Brun: O Analiză Detaliată 18 iunie 2026 România și Slovacia propun Comisiei Europene o revizuire a regimului de protecție a ursului brun, având în vedere provocările economice și sociale. Citește mai mult
Un bărbat și-a reclamat tatăl la Poliție pentru că i-ar fi furat soția și bicicleta. Cum s-a întâmplat totul 8 martie 20238 martie 2023 Un incident bizar a avut loc în districtul Bundi din Rajasthan. Un bărbat din Rajasthan și-a reclamat tatăl la Poliție pentru că i-ar fi furat soția și bicicleta. Un bărbat s-a îndrăgostit de nora sa și a fugit cu ea. Când fiul a aflat că tatăl său a fugit cu… Citește mai mult
Stiri Regulile noi pentru trotinetele electrice din București: O analiză detaliată a modificărilor propuse de Primărie 2 iulie 2026 Primăria Capitalei propune reguli noi pentru trotinetele electrice, vizând siguranța utilizatorilor și organizarea transportului urban. Află detalii despre măsurile propuse. Citește mai mult