Ministrul Sănătăţii avertizează: Românii pierd foarte mulţi ani din viaţă din cauză că nu sunt diagnosticaţi şi trataţi în timp scurt Webpress, 22 februarie 2022 „Într-adevăr, o problemă foarte importantă e legată de patologia aceasta a bolilor neoplazice hematologice care afectează de multe ori persoane la vârste tinere sau chiar foarte tinere şi pentru care accesul la resursele de diagnostic şi la resursele terapeutice într-un timp cât mai scurt este foarte important. (…) În momentul de faţă lucrăm la Programul naţional de control al cancerului. Cu atât mai mult bolile hematologice care, aşa cum spuneam, afectează de multe ori persoane la vârste tinere, trebuie abordate integrat”, a precizat Rafila în cadrul unei dezbateri. Ministrul Sănătăţii a explicat că, de multe ori, în România oamenii pierd ani de viaţă din cauză că nu se reuşeşte diagnosticarea şi tratarea unor afecţiuni într-un timp scurt. „Cred că lucrul acesta este extrem de important: pierdem de multe ori în România foarte mult timp şi de fapt oamenii pierd foarte mulţi ani de viaţă din cauza faptului că nu reuşim într-un timp scurt să îi diagnosticăm, să îi tratăm şi leucemiile probabil că reprezintă un exemplu în ceea ce priveşte limitarea accesului la diagnostic şi terapie”, a susţinut demnitarul. Comunicate noi Stiri
Încercare de mușamalizare după accidentul de la Cariera Tismana – Un angajat s-a electrocutat 10 martie 2023 „Nu știu dacă s-a încercat mușamalizarea pentru că nu avea cum să nu se afle. Nu avea el ce să caute în stație să facă decuplare atât timp cât era nou angajat. Cfl-istul e de vină”, a spus Alin Munteanu – președinte Cartel Alfa Gorj. Accidentul s-a petrecut la primele… Citește mai mult
Stiri Cooperarea Spațială dintre Rusia și SUA: O Nouă Etapă după Încetarea ISS 25 august 2026 Rusia și SUA discută despre o posibilă cooperare în domeniul spațial după închiderea ISS, în ciuda tensiunilor geopolitice actuale. Citește mai mult
Noi informații în cazul accidentului provocat de Monica Macovei: fostul ministru al Justiției cere o nouă expertiză 22 noiembrie 2022 Au trecut peste o lună de când fostul ministru al Justiției a fost implicată în accidentul soldat cu lovirea gravă a unui motociclist. Până în acest moment, motociclistul grav rănit în urma accidentului nu a depus plângere împotriva Monicăi Macovei. Acesta are la dispoziție trei luni pentru a face acest… Citește mai mult