Mircea Diaconu, înmormântat cu onoruri militare. Unde își va dormi somnul de veci marele actor Webpress, 17 decembrie 2024 Sute de oameni care l-au îndrăgit și l-au cunoscut pe Mircea Diaconu au mers la Teatrul Nottara, pentru a-i duce un ultim omagiu. Trupul neînsuflețit al marelui actor a fost depus în incinta teatrului timp de câteva ore. Familie, actori și oameni dragi, cu toții au venit să aprindă o lumânare în memoria legendei filmului românesc. Mircea Diaconu a murit sâmbătă, cu doar câteva zile înainte să împlinească 75 de ani, după o boală grea. Cariera sa artistică a fost una impresionantă și s-a întins pe parcursul a mai mult de 50 de ani. Mircea Diaconu a jucat în peste 60 de filme și a interpretat roluri memorabile în piese de teatru, fiind una dintre cele mai apreciate figuri ale scenei românești. A adus la viață personaje iconice, precum Radu Petrescu, taximetristul din „Buletin de București”, Brânzovenescu din „O scrisoare pierdută” și, poate cel mai semnificativ rol al său, profesorul Ovidiu Gorea din „Filantropica”, film ce a marcat o etapă importantă în cinematografia românească. Comunicate noi Stiri
Sănătate „Made in Romania”. Mort în ambulanță, pentru că în orașul lui nu exista medic specialist cardiolog 27 ianuarie 2025 La Spitalul Județean din Slatina a fost demarată o anchetă în urma decesului unui bărbat de 66 de ani. Rudele susțin că pacientul avea nevoie de un medic cardiolog, dar, din cauza lipsei unui specialist disponibil, s-a decis transferul său la Craiova. Bărbatul a suferit două episoade de preinfarct în… Citește mai mult
Stiri Întâlnirea istorică între Serghei Lavrov și Johann Wadephul: Un pas spre dialog sau o formalitate diplomatică? 28 septembrie 2026 Întâlnirea dintre Serghei Lavrov și Johann Wadephul, desfășurată în marja ONU, ridică întrebări despre viitorul relațiilor ruso-germane. Kremlinul consideră dialogul pozitiv, dar ce implicații are acesta? Citește mai mult
Dieta de urgență: Iată cum poți slabi instant 3 kilograme! 29 aprilie 202229 aprilie 2022 Dieta de urgenta. Acest regim alimentar te va ajuta sa pierzi cateva kilograme in doar 5 zile. Da, este posibil ca la finalul acestei diete sa fii mai usoara cu 3 kilograme. Exista o singura conditie: sa respecti regulile regimului. Adica sub nicio forma sa nu te gandesti sa trisezi. Dieta… Citește mai mult