Mireasă arestată pentru că le-a pus canabis în mâncare invitaților la nuntă Webpress, 21 aprilie 202221 aprilie 2022 Mireasa Danya Shea Svoboda, de 42 de ani, și Joycelyn Montrinice Bryant, 31 de ani, furnizoare de servicii de catering, au fost acuzate de neglijență, furnizare de marijuana și alte fapte prevăzute de siguranța alimentară în Florida. Potrivit surselor oficiale, Svoboda „a fost de acord și i-a permis lui Joycelyn Montrinice Bryant să pună în mâncarea pe care a servit-o canabis, fără ca invitații să știe, iar mulți dintre ei s-au îmbolnăvit grav și au avut nevoie de îngrijiri medicale”. Când polițiștii au ajuns la un club din Longwood, Florida, pe 19 februarie, mai mulți nuntași primeau îngrijiri medicale pentru simptome care sugerau că „au consumat droguri ilegale”. Când un ofițer i-a întrebat pe Danya și pe soțul ei, Andrew Svoboda, dacă au cerut sau au consimțit ca în mâncare să fie pus canabis, Andrew „s-a uitat la ofițer cu o expresie de uluire, a început să se bâlbâie și a răspuns cu „nu”, potrivit rapoartelor. Au fost prelevate probe din preparatele servite, dar și din băuturi, iar lasagna a fost testată pozitiv cu THC, compus din planta de canabis. O parte din invitați au acuzat „amețeli, furnicături, agitație și senzație de gură uscată” după ce au mâncat. O femeie care a ajuns la spital a avut crize de paranoia, ajungând să fie convinsă că toată familia ei a murit. A avut și crize nervoase, iar medicii au fost nevoiți să-i administreze sedative. De asemenea, un invitat care și-a dat și-a dat seama că era drogat, a întrebat-o pe Svoboda dacă „a pus marijuana în uleiul de măsline”, iar aceasta i-a spus entuziasmată că „da”, pusese. Cele două femei au fost eliberate pe cauțiune, iar procesul lor va începe în luna iunie. Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiri
Stiri Demisia Premierului Munteanu: Analiză și Context în Republica Moldova 6 iulie 2026 Demisia premierului Alexandru Munteanu din funcția de prim-ministru al Republicii Moldova ridică întrebări despre viitorul politic al țării și contextul scandalului actual. Citește mai mult
Stiri NATO 3.0: O Alianță Militară Adevărată pentru Europa în Contextul Geopolitic Actual 18 iunie 2026 Pete Hegseth, secretarul american al Apărării, propune o nouă viziune pentru NATO, denumită „NATO 3.0”, subliniind importanța rolului Europei în apărarea globală. Citește mai mult
INCENDIU violent la o biserică, de Bobotează! Intervenție de amploare a pompierilor 6 ianuarie 2022 Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu, incendiul s-a declanşat la lumânărarul lăcaşului de cult, în timp ce preotul şi credincioşii se aflau la slujbă. „Când s-a produs incendiul, preotul şi credincioşii erau la slujbă, în afara lăcaşului de cult. Aceştia au observat… Citește mai mult