Misterul morții celor 21 de tineri din Africa de Sud, de nepătruns. Martorii spun că s-au prăbușit în timp ce vorbeau Webpress, 27 iunie 202227 iunie 2022 Numărul morților de la taverna Enyobeni din Africa de Sud ar putea crește, în condițiile în care alți patru tineri se află în stare critică. 21 de adolescenți cu vârste sub 17 ani au murit până acum, iar autoritățile nu au nicio explicație. După mai bine de 24 de ore de la tragedia din taverna Enyobeni, din orașul sud-african East London, în care 21 de minori au fost găsiți morți, fără nicio urmă de violență, anchetatorii încă nu au niciun indiciu asupra cauzei deceselor, raportează presa locală. Potrivit unor martori, cei care au murit au căzut pur și simplu din picioare, în timp ce vorbeau. Una din ipotezele luate în calcul ar fi o otrăvire în masă, precizează Mirror, care îl citează pe șeful poliției naționale, Bheki Cele. În imaginile care circulă pe rețelele sociale se văd sute de tineri care petrec atât în tavernă, cât și pe străzile din jurul acesteia, cu puțin timp înainte ca 21 dintre ei să moară într-un mod cu totul inexplicabil, până acum. The South African scrie luni că numărul victimelor ar putea crește, din moment ce patru tineri se află în stare critică. În plus, cadavrele a cinci adolescenți încă nu au fost identificate. Adolescenții duși la spital au simptome ușoare Pe de altă parte, News 24 susține că din cei 26 de tineri aflați în club la momentul misterioasei tragedii și duși duminică dimineața la spital, 16 au fost deja externați, pentru că nu sufereau de nicio afecțiune. Alți 10 au rămas sub supraveghere, dar reclamă doar simptome ușoare, precum dureri de spate, senzația de strângere în piept, vomă și dureri de cap. Autoritățile au adus cei mai buni investigatori de la Pretoria pentru elucidarea acestui caz, dar până acum nu au nicio idee despre ce anume i-a omorât pe cei 21 de adolescenți. Au căzut morți din picioare, în timp ce vorbeau Tinerii au fost găsiți morți, întinși pe mese, pe scaune și pe podea, fără a prezenta însă nicio rană. Toți participau la o petrecere cu ocazia intrării în vacanță, iar patronul localului este acuzat de faptul că a permis intrarea minorilor și le-a dat băuturi alcoolice. Martori citați de The South African povestesc că morții au căzut pur și simplu din picioare, în timpul conversațiilor pe care le aveau. Până acum, anchetatorii au exclus orice act de violență care ar fi dus la moartea adolescenților. Cea mai tânără victimă este o fată de doar 13 ani. Comunicate noi Stiinta / Cercetare Stiri
Seismolog INFP, după cutremurul puternic din Turcia: în România, noi trebuie să stăm liniștiți, nu are efect asupra noastră 23 noiembrie 2022 „În Turcia au fost multe cutremure, dar orice ar fi în Turcia nu are efect asupra României, am studiat foarte mult astfel de cutremure. Acum aproape 100 de ani a fost un cutremur foarte mare de Crăciun și totuși nu s-a întâmplat nimic în România. Noi nu suntem legați de… Citește mai mult
Horoscop 8 aprilie 2024. Peștii pot să se agite inutil sau pot să-și vadă de-ale lor, în ciuda turbulențelor care apar și par să nu se termine 7 aprilie 2024 Horoscop 8 aprilie 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 8 aprilie 2024: Este o zi deosebit de dinamică, una dintre acele zile pe care… Citește mai mult
LEGILE PUTERII | Claudiu Năsui avertizează: Cum se vor aplica majorările pensiilor 8 decembrie 2021 „Nu sunt bani si in momentul in care nu sunt bani se intampla acest deficit structural, deficit excesiv. Cine zice deficit, zice de fapt datorie si zice inflatie. Inflatia nu vine din cer, vine de la ceea ce facem noi in economia noastra si vine atunci cand politicienii mint ca… Citește mai mult