Mistreţii au invadat dealurile din Oradea şi fac ravagii curţile și livezile localnicilor Oamenii sunt îngroziți Webpress, 3 iulie 20233 iulie 2023 În căutare de hrană, ciurde de porci sălbatici, îndeosebi scroafe cu „plutoane” de purcei în urma lor, au luat cu asalt livezile şi grădinile orădenilor, încurcând circulaţia pe străzi şi speriindu-i pe oamenii care locuiesc în zonele mărginaşe ale municipiului. Pe reţelele de socializare, oamenii au semnalat în mai multe rânduri prezența porcilor mistreţi. „Intră prin gard, distrug tot. Mi-au devastat grădina şi degeaba cer ajutor, nu se face nimic”, susține o femeie care, de frica animalelor, se teme să-şi mai lase în curte nepoţica de 1 an şi 4 luni. Potrivit acesteia, atât pe strada pe care locuieşte, cât şi pe cele din jur, mistreții circulă nestingheriți, încurcând traficul. „Ţi-e teamă şi să mergi cu maşina, să nu le loveşti. Au intrat într-o altă curte, au ucis câinele. Am sunat la AJVPS Bihor (Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi – n.r.), m-au direcţionat la Forest Hunt Paleu. Vânătorii vin, alungă animalele, dar degeaba, că se întorc!”, spune orădeanca. Asociaţia Forest Hunt Paleu are încă din 2017 un protocol de colaborare cu Primăria Oradea pentru a scoate sălbăticiunile din oraş. Conform documentului reînnoit periodic, vânătorii acţionează gratuit, la solicitările orădenilor „călcaţi” de sălbăticiuni, organizând goane şi având dreptul să vâneze speciile care s-au înmulţit necontrolat în zona municipiului, însă doar în limita cotei de recoltă aprobate în sezon. Vânătorii susţin, însă, că muncesc degeaba. „Toate terenurile dintre străzile acestea (…) au fost livezi şi reprezentau teritoriul mistreţilor. Primăria Oradea a introdus o mare parte în intravilan, au fost retrocedate, unii şi-au construit case, alţii, însă, n-au făcut nimic şi nici nu îşi curăţă terenul”, spune Cristian Tuduce, preşedintele asociației. Vânătorii au cerut Primăriei să atragă atenţia proprietarilor de terenuri să le cureţe. Șeful Poliţiei Locale susţine că înainte de a-i pune la treabă pe orădenii neglijenţi, poliţiştii locali trebuie mai întâi să-i găsească. O muncă de Sisif, în condiţiile în care e vorba de zeci, chiar peste 100 de hectare, cu proprietăţi care, în multe locuri, sunt fără acces de la stradă. „Chiar şi aşa, în fiecare zi, o echipă urcă în zona de deal, apoi caută proprietarii. Emitem câte 10 procese verbale cu avertismente, tot la 2-3 zile”, spune acesta. Proprietarii care nu se conformează riscă amenzi. Doar în acest an, începând din luna martie, Poliţia Locală Oradea a identificat 230 de terenuri neglijate, pentru care au aplicat 158 de sancţiuni, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 56.000 lei. Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiri
Război în Ucraina, ziua 288. Primarul Kievului, scenariu de „apocalipsă” pentru oraș. Atac asupra bazei rusești din Sevastopol, Crimeea – LIVE TEXT 8 decembrie 2022 Președintele Vladimir Putin a confirmat că armata sa ar putea lupta în Ucraina pentru o lungă perioadă de timp, dar a declarat că, deocamdată, nu va exista o a doua mobilizare în Rusia. Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a avertizat cu privire la un scenariu de „apocalipsă” pentru oraș în această… Citește mai mult
Horoscop 20 februarie 2025. Peștii vor primi, fie că vor, fie că nu, mai multă atenție din partea unui întreg grup social 19 februarie 2025 Horoscop 20 februarie 2025. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe Libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 20 februarie 2025: Este o zi care te invită cordial să dai dovadă de mai… Citește mai mult
Stiri Impactul Războiului din Orientul Mijlociu asupra Economiei Globale: Avertizările lui Bernard Arnault 25 aprilie 2026 Bernard Arnault, CEO al LVMH, avertizează asupra riscurilor economice globale generate de conflictul din Orientul Mijlociu, analizând impactul asupra sectorului bunurilor de lux. Citește mai mult