Modificări majore în REVISAL, adoptate de Camera Deputaţilor. Ce schimbări se vor face în avantajul angajaților Webpress, 20 aprilie 2022 Angajaţii vor putea vedea, oricând, informaţiile privind contractele de muncă şi vechimea, dar şi dacă angajatorii le-au plătit contribuţiile către stat. În Registrul de evidenţă a salariaţilor vor fi incluse, de acum înainte, şi informaţii despre nivelul şi specialitatea studiilor absolvite, pentru a veni în sprijinul celor care ocupă funcţii pentru care sunt obligatorii anumite calificări. ”Fără birocraţie inutilă, fără proceduri greoaie şi consumatoare de timp, angajaţii din România vor avea acces, online şi neîngrădit, la datele proprii din Registrul de evidenţă a salariaţilor (REVISAL). Vor putea vedea, oricând, informaţiile privind contractele de muncă şi vechimea, dar şi dacă angajatorii le-au plătit contribuţiile către stat. Pentru ca toate acestea să se întâmple este nevoie doar ca proiectul USR adoptat astăzi de Parlament, iniţiat de deputata Cristina Prună, să devină lege prin promulgare de către preşedinte”, a transmis USR. „Proiectul adoptat astăzi, iniţiat de mine în 2021, aduce normalitatea în România, oferind angajaţilor posibilitatea de a accesa online datele din Registrul de evidenţă a salariaţilor. Vor avea, astfel, dovada vechimii în muncă, iar în acelaşi timp vor putea să se asigure că le-au fost plătite de către angajator toate contribuţiile. Practic, proiectul repară o rotiţă defectă de pe piaţa muncii. În prezent, pentru a obţine dovada vechimii în muncă, salariaţii fie trebuie să facă drumuri la inspectoratele teritoriale de muncă – ceea ce înseamnă stat la cozi, numere de înregistrare, timp pierdut şi drumuri inutile -, fie apelează la foştii angajatori. Proiectul elimină toate aceste probleme, oferindu-le acces online, în doar câteva click-uri. Sper doar ca Executivul, în sarcina căruia pică implementarea sistemului pentru accesul online, să nu tărăgăneze procedura şi să dea dovadă de respect faţă de cetăţeni. Mai ales că există fonduri europene prin PNRR pentru a realiza acest proiect”, a declarat Cristina Prună, deputat USR şi vicepreşedinte al Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor. Proiectul de lege adoptat astăzi de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, modifică şi completează art. 34 din Codul muncii (Legea nr. 53/2003). Pe de o parte, în Registrul de evidenţă a salariaţilor vor fi incluse, de acum înainte, şi informaţii despre nivelul şi specialitatea studiilor absolvite, pentru a veni în sprijinul celor care ocupă funcţii pentru care sunt obligatorii anumite calificări. Pe de altă parte, Revisal va fi accesibil online pentru salariaţi şi foşti salariaţi, în privinţa datelor care îi privesc. Informaţiile din Registrul vor putea fi vizualizate, descărcate şi tipărite, fiind totodată posibilă generarea online şi descărcarea unui extras din Registru. De asemenea, vechimea în muncă şi/sau în specialitate va putea fi dovedită şi cu extrasul generat online, document cu putere juridică. ”Odată promulgată legea de către preşedintele Klaus Iohannis, Guvernul va trebui să adopte o hotărâre de guvern, în termen de 60 de zile, prin care să stabilească procedura de acces online în Revisal, modalitatea de generare şi descărcare a extrasului, precum şi condiţiile în care prin extras se va putea dovedi vechimea în muncă şi/sau în specialitate”, mai precizează USR. Comunicate noi Stiri
Stiri Învățământul dual în România: Reformele din 2026-2027 și impactul asupra viitorului profesional al elevilor 19 iunie 2026 Învățământul dual din România se transformă radical începând cu anul școlar 2026-2027, oferind oportunități valoroase pentru elevii care termină clasa a VIII-a. Citește mai mult
După 18 ani, femeia care a acuzat trei bărbați de viol a recunoscut că a mințit 15 decembrie 2024 „Am depus mărturie falsă împotriva lor spunând că m-au violat când nu a fost așa […] și am trădat încrederea multor altor oameni care au crezut în mine”, a spus Crystal Mangum într-un interviu acordat podcastului „Let’s Talk With Kat. „Am inventat o poveste care nu era adevărată pentru că… Citește mai mult
Stiri Impactul atacului asupra rafinăriei din Orsk: O analiză detaliată a efectelor economice și strategice în contextul războiului ruso-ucrainean 13 august 2026 Atacul asupra rafinăriei din Orsk a generat efecte economice și strategice semnificative în contextul războiului ruso-ucrainean, afectând infrastructura și relațiile internaționale. Citește mai mult