Nicolae Ciucă, despre neconstituționalitatea măștii de protecție: Deciziile CCR se vor executa Webpress, 16 februarie 2022 „O să începem şedinţa de Guvern cu câteva subiecte foarte importante. Primul este cel legat de comunicatul Curţii Constituţionale de ieri prin care a constatat neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii 55 din acelaşi an, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID 19. Am să spun din capul locului că deciziile Curţii Constituţionale se vor executa. Avem în acest moment comunicatul şi trebuie să aşteptăm motivarea şi publicarea Deciziei, motiv pentru care, formal, prevederile legale sunt în vigoare”, a declarat Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern. Premierul a precizat că a discutat cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pe acest subiect, ţinând cont că rata de infectare se menţine la un nivel ridicat. „Ţinând cont de condiţiile în care rata de infectare se menţine la un nivel ridicat, personal fac apel la populaţie pentru a ne proteja în continuare, la a ne proteja de tot ceea ce înseamnă pericolul acesta al infectării. El se găseşte în continuare la un nivel de risc ridicat”, a declarat Ciucă. Comunicate noi Stiri Nicolae Ciucă
4 sfaturi utile pentru îngrijirea câinelui pe timp de iarnă. La ce trebuie să fii atent pentru a-l păstra sănătos și fericit 18 februarie 2025 Sfaturi utile pentru a-ți proteja câinele în timpul iernii 1. Temperatura!Unele rase de câini sunt binecuvântate cu o blană groasă, care le ține de cald în mod natural, chiar și când temperaturile de-afară sunt foarte scăzute, dar nu toți au parte de o astfel de blană, drept pentru care o… Citește mai mult
Stiri Eugen Tomac și Invitația către Ciprian Ciucu: O Analiză a Dinamicii Politice și Implicațiilor pentru România 10 iunie 2026 Eugen Tomac îl invită pe Ciprian Ciucu să se alăture guvernului său, într-o mișcare care deschide discuții despre stabilitatea politică din România. Citește mai mult
Stiri Ajutoarele financiare pentru tinerii fără loc de muncă: O oportunitate sau o provocare pentru viitorul profesional? 16 octombrie 2026 Programul STEP UP oferă ajutoare financiare tinerilor NEET din România, dar ridică întrebări despre sustenabilitatea și impactul pe termen lung asupra pieței muncii. Citește mai mult