Nicolae Ciucă: Primul Drum expres din România – Craiova-Pitești va conecta Oltenia la Coridorul 4 Pan-European Webpress, 19 decembrie 2023 „Am participat la evaluarea tronsonului 3 drumului expres Craiova-Pitești, tronson care urmează să fie dat în folosință la sfârșitul acestei acestei săptămâni, pe 23-24 decembrie. Este un moment în care am vrut să punctăm că acest proiect a fost demarat în baza deciziilor guvernului liberal, în 2019. Vom avea Oltenia conectată la Coridorul IV Pan-European, se va putea circula pe drumul expres, respectiv autostradă de la Craiova până la Constanța. Este un obiectiv de relevanță strategică, singura modalitate prin care se poate dinamiza creșterea economică a regiunii”, a declarat Nicolae Ciucă, președintele PNL, președintele Senatului, la evaluarea tronosonului din Drumul expres Craiova-Pitești, ce va fi dat în circulație la finalul acestei săptămâni, înainte de Crăciun. „Constructorul care a finalizat această lucrare este un constructor român, cu capital autohton, care a dat dovadă de mare seriozitate și eficiență în acest contract, iată că acest proiect e finalizat cu șase luni înainte”, a adăugat președintele PNL, Nicolae Ciucă. „În urmă cu 4 ani PNL a reușit să schimbe paradigma, plecând de la modelul economic bazat pe consum la un model bazat pe stimularea investițiilor. Am reușit să semnăm ordinele de începere a lucrărilor pentru tronsonul 2 care s-a dat în trafic anul trecut, în octombrie 2020 am semnat contractul de proiectare și execuție pentru tronsonul 3, inaugurat în câteva zile. Am fost preocupați să asigurăm și finanțarea. în 2020 guvernul liberal a alocat aproape 800 milioane lei pentru finanțarea acestui obiectiv. Într-un singur an, Guvernul a alocat aproape 25% din sumele necesare pentru finanțarea lucrărilor. Avem un constructor serios care realizează obiectivul cu 6 luni înainte de termen. ne-am dori ca anul viitor să avem tot drumul expres, 121 km, finalizat, dat în trafic. Îmi doresc ca România să atingă borna asumată în PNRR, 3000 km de autostrăzi”, a declarat secretarul general al PNL, Lucian Bode, fost ministru al Transporturilor. „Primul drum expres din România se extinde acum cu încă un tronson care adaugă 31,7 kilometri celor 40 deja existenți. Este reușita unui constructor român, care a demonstrat seriozitate și eficiență în acest contract. Investițiile statului în economie sunt un vector important de dezvoltare, care ajută mediul de afaceri să fie profitabil și să conserve locurile de muncă, iar cetățenilor le oferă proiecte publice care contribuie la creșterea calității vieții. Pentru transportatori, DEx12 – așa cum va arăta în forma sa finală – va reprezenta costuri mai mici, timp mai scurt și conectivitate mai facilă între Craiova și Pitești. Drumul asigură conectarea regiunii Olteniei cu Coridorul IV Pan-European și este una dintre piesele importante ale hărții infrastructurii de transport a României. Un drum de mare viteză este întotdeauna de interes pentru investitori, oferind posibilitatea unui transport rapid. Astfel, județele care sunt traversate de o autostradă sau un drum expres vor intra automat într-o spirală a dezvoltării pentru următorii ani”, a mai transmis Nicolae Ciucă într-un mesaj postat pe Facebook. Comunicate noi Stiri Nicolae Ciucă
Cod portocaliu de ninsori abundente și viscol, cod galben de vânt și ploi. România, lovită de fenomene meteo extreme – HARTA 23 decembrie 2024 AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD PORTOCALIU Interval de valabilitate: 23 decembrie, ora 20 – 25 decembrie, ora 10 Zone afectate și fenomene vizate: ninsoare abundentă, depunere de strat și viscol puternic la altitudini de peste 1700 m în Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali În Carpații Meridionali și local în Carpații… Citește mai mult
Posibilă ploaie de stele pe cerul României în dimineața zilei de 31 mai 25 mai 202225 mai 2022 Planeta Pământ se va intersecta, în dimineaţa zilei de 31 mai, la ora 8,00 (ora României), cu particule provenite din cometa 73P/Schwassmann-Wachmann. Deși în România va fi ziuă atunci, se așteaptă ca activitatea meteorilor să se intensifice treptat, cu câteva ore înaintea maximului preconizat, anunţă Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”…. Citește mai mult
A băut un pahar de suc de roșii în fiecare zi. După două săptămâni, s-a întâmplat ceva incredibil! 21 ianuarie 2022 Vara sunt absolut necesare salatele de roșii, asta pentru că deosebite beneficii, inclusiv de protecție a pielii contra razelor de soare foarte puternice. Sucul de roșii proaspete este un foarte bun remediu împotriva celulelor canceroase, tumorilor, infecțiilor. Ajută la detoxifierea organismului, fiind un foarte bun antioxidant ce se găsește în… Citește mai mult