Noi ajutoare pentru palestinieni. Zece TIR-uri cu hrană şi aparatură medicală au ajuns în Fâşia Gaza Webpress, 29 octombrie 2023 ”Am primit zece camioane ale Semilunii Roşii egiptene prin terminalul de la Rafah, cu alimente şi furnituri medicale”, anunţă duminică seara într-un comunicat Semilna Roşie palestiniană. ”Numărul camioanelor primte până în prezent este, aşadar, de 94”, anunţă organizaţia umaniatră. ”Carburant nu a fost autorizat să intre până în prezent”, precizează Semiuna Roşie. Un corespondent CNN pe teren a văzut 40 de TIR-uri aparţinând Alianţeii Naţionale egiptene pentru Muncă şi Dezvoltare Civilă (NACDW) sosind de partea egipteană a punctului de trecere de sâmbătă şi până duminică dimineaţa, care aşteptau să fie controlate pentru a intra în enclava palestiniană. Duminică, armata israliană a anunţat că va permite în curând intrarea mai multor TIR-uri în Fâşia Gaza. CNN scrie că l-a văzut pe procurorul-şef al Curţii Penale Internţaionale (CPI) Karim Khan în punctul de trecerea frontierei de la Rafah. Punctul de recerea frontierei de la Rafah întyre Egipt şi Fâşia Gaza este singurul care nu se află sub controlul Israelului. Agenţia ONU pentru refugiaţi Palestinieni (UNRWA) avertizează însă că ajutorul trimis până în prezent în Fâşia Gaza este insuficient. Comunicate noi Stiri
Criza Politică din PNL: Provocări și Perspective în Contextul Actual 11 mai 202612 mai 2026 Criza politică din PNL subliniază provocările interne, iar Ilie Bolojan se confruntă cu necesitatea de a menține unitatea partidului în fața criticilor. Analizăm implicațiile pe termen lung. Citește mai mult
Cei mai importanți lideri din țară, prezenți la congresul romilor – VIDEO 6 noiembrie 2023 Peste 4.000 de romi au dezbătut problemele cu care se confruntă cele peste 400 de comunităţi de la noi din țară. Premierul Marcel Ciolacu a ținut un discurs în care a transmis că rezolvarea problemei sărăciei și a accesului la educație pentru romi nu este doar o necesitate, ci un… Citește mai mult
Stiri Deciziile CCR privind Legea ANI: Analiza Amendamentului Fritz și Impactul Asupra Integrității Funcției Publice 21 august 2026 Curtea Constituțională a României a motivat recent decizia privind amendamentul Fritz, aducând în prim-plan standardele de integritate în funcțiile publice. Citește mai mult