”Nu avem dreptul de a renunța la națională”. Ce spune căpitanul Stanciu după ratarea calificării la CM 2026 Webpress, 31 martie 202631 martie 2026 Căpitanul echipei de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, cu ocazia partidei amicale cu Slovacia, că deși unii au ratat ultima șansă de a evolua la Cupa Mondială, în urma înfrângerii cu Turcia (0-1), în barajul de calificare la CM 2026, tricolorii nu au dreptul de a renunța la echipa națională. ”Cu siguranță am simțit că a fost ultima șansă de a ajunge la un Mondial și nu s-a schimbat nimic nici acum. La următorul Mondial voi avea 37-38 de ani, așa că consider că pentru mine a fost ultima șansă. Dar consider că atâta timp cât ești jucător în activitate și vei fi chemat la echipa națională e datoria ta să vii și să încerci să ajuți. Nu consider că unul dintre noi are dreptul de a se retrage de la echipa națională, dar în același timp încerc să îi înțeleg pentru cei care au făcut lucrul acesta, fiecare are motivele lui. Dar personal consider că atât timp cât ești în activitate nici eu, nici un alt coleg de-al meu nu am făcut îndeajuns pentru echipa națională încât să avem acest drept de a renunța”, a declarat Stanciu. El spune că tricolorii își doresc o victorie în meciul cu Slovacia pe care să o dedice selecționerului Mircea Lucescu, aflat în spital după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței de pregătire de duminică dimineața. ”Atâta timp cât îmbrăcăm acest tricou și reprezentăm o țară întreagă nu se poate vorbi despre un meci amical. Atâta timp cât ai emblema cu România și știi că o țară întreagă te urmărește nu ai cum să nu intri pe teren și să dai 100%. Meciul are importanță pentru coeficient, pentru noi, în primul rând să ne respectăm meseria, să respectăm tricoul și pe toți ceilalți pe care îi reprezentăm. Cu siguranță meciul cu Slovacia va fi pentru domnul Lucescu. Sper să-i facem o bucurie, pentru că știm cât de mult înseamnă fotbalul pentru el. Știm că și-ar fi dorit să fie aici alături de noi. Pentru el ne dorim să facem un meci bun și la final să-i dedicăm victoria”, a afirmat Stanciu. ”Vreau să-i transmit sănătate domnului Lucescu și să vă spun că toată lumea este mai liniștită și mai bucuroasă pentru că știm că este sănătos și are o stare stabilă acum. Chiar ne-a transmis niște mesaje prin intermediul staffului. A fost un șoc, dar acum suntem mai bine. Suntem mai liniștiți și ne bucurăm foarte mult că dânsul este bine, asta este cel mai important. A fost onoare și o plăcere pentru mine să am un antrenor ca Lucescu, unul dintre cei mai mari antrenori ai lumii. Nu pot să mă consider decât norocos că am avut șansa să lucrez cu el și dacă meciul din Turcia a fost ultimul împreună vreau să-i urez multă sănătate și în continuare să facă ceea ce își dorește dânsul cel mai mult”, a mai spus căpitanul României. Selecționerul Mircea Lucescu a fost internat de urgență într-un spital din Capitală, după ce i s-a făcut rău, duminică, în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament. La începutul acestui an, Mircea Lucescu a fost internat într-un spital din Capitală pentru un tratament cu antibiotic în urma unei infecții subcutanate. Ulterior, tehnicianul a plecat în străinătate pentru a obține o a doua opinie privind o altă problemă medicală. Echipa națională de fotbal a României va disputa, marți, la Bratislava (ora 21:45), un meci amical în compania selecționatei Slovaciei, ambele formații fiind eliminate din barajul de calificare la Cupa Mondială 2026. Sport
Restricții de circulație pentru transportul public din București! Ce linii vor fi afectate 23 noiembrie 202131 martie 2022 Astfel, linia 243 va funcţiona pe sensul spre terminalul ”CFR Constanţaʺ pe un traseu modificat de la intersecţia Şos. Colentina/ Str. Doamna Ghica pe Şos. Colentina, Str. Teiul Doamnei, Bd. Lacul Tei, Str. Petricani, apoi traseul actual. Celălalt sens, spre ”Bd. Alexandru Obregia”, nu se modifică. Linia 282 va funcţiona pe sensul spre… Citește mai mult
Sport Decizia CCR privind „Legea Novak”: O analiză profundă a impactului asupra sportului românesc 29 aprilie 202629 aprilie 2026 Decizia CCR de a considera neconstituțională cota de 40% pentru sportivii români în echipele de sport național deschide o discuție crucială despre viitorul sportului din România. Citește mai mult
Meciul de miercuri Dunajska Streda – FCSB se vede la televizor. Postul TV care a cumpărat drepturile 2 august 20222 august 2022 Meciul dintre Dunajska Streda și FCSB, în turul trei preliminar din Conference League, programat miercuri, de ora 21.30, în Slovacia, va putea fi urmărit de publicul din România. Astfel, Antena 1 este postul de televiziune pe care fanii FCSB-ului vor putea urmări prima confruntare cu Dunajska Streda, miza fiind calificarea în… Citește mai mult