Nuanțe a lansat single nou! ”Privire” Webpress, 29 septembrie 202530 septembrie 2025 După ce în primăvară a scos single-ul „Peren”, trupa Nuanțe scoate la lumină cel de-al doilea single, intitulat „Privire”, care va face parte din viitorul lor album. Cântecul este disponibil pe YouTube și pe toate platformele de streaming. “Pe un bulevard imens din Budapesta două priviri fulgerătoare se intersectează preț de câteva secunde, creându-se o sinestezie specială, iar viața capătă nuanțe și miresme vii. Există dragoste la prima vedere? Poate că răspunsul e în versuri…” ”Am să mă uit după tine Până te pierzi în orizont Ai trezit tot ce în mine Eu credeam că era mort Numai o privire fulger Care-n suflet m-a străpuns Ne-am iubit doar din pupile Ne-am întâmplat atât de strâns Cum ai îndrăznit fetițo? Să îmi zgudui universul? Să-mi declari amor cu ochii Și-apoi să îți grăbești mersul Poartă-mă de-acum cu tine Pe sub gene, pe retine Eu te țin în amintire Cât durează o iubire? Cât durează o iubire? În ceață îmi e tot simțul Și mă doare și-acum gâtul Domnișoara mea de zahăr După tine întorcându-l Ți-am făcut poze cu mintea Ca să nu te uit nicicând Și mai am doar rugămintea Să-ți faci casă-n al meu gând Și e atât, atât de bine Că noi nu ne-am cunoscut Am trăit tot infinitul Cât în privire m-ai ținut Cât în privire te-am ținut” Nuanțe este o trupă formată în Pitești, la finalul primăverii lui 2016, care aduce un suflu proaspăt în peisajul muzical cu un stil de rock vibrant, puternic nuanțat de influențe funk și grunge. Muzica lor trece cu ușurință de la ritmuri energice, care îți pun sângele în mișcare, la acorduri melancolice, pline de emoție. Până acum, trupa a lansat trei albume de studio: „Două Minute” (aprilie 2019), „Eva” (mai 2021) și cel mai recent material, „Cântece Mute”, care a văzut lumina în aprilie 2023. Acum, Nuanțe marchează un nou capitol în povestea lor muzicală prin lansarea celei de-a doua piese de pe viitorul album. Alternative funk grunge purtat de la malul Argeșului până în Trivale, de la fenta lui Dobrin până la infinit. Arta / Divertisment Comunicate noi Educatie / Cultura
Nicușor Dan, răspuns halucinant la problema traficului. ”E bine că nu suntem mai rău” 7 mai 2024 În 2020, acesta și-a oferit serviciile, pro bono, pentru a-l consilia pe Nicușor Dan în managementul traficului. ”Mă simt legat de acest oraș și vreau să ofer și eu ceva în schimb locului în care mi-am petrecut copilăria. Nu voi primi niciun ban, nu voi primi nimic pentru munca mea…. Citește mai mult
Blocul Național Sindical se plânge OFICIAL la Bruxelles – Acuzații grave după „politicile inegale” ale statului român – Radiografie la sânge 13 martie 2023 Blocul Naţional Sindical a anunțat, luni, că a transmis o informare către Bruxelles despre politicile inegale aplicate de statul român în domeniul veniturilor, al fiscalităţii şi al asistenţei sociale. În cadrul unei sesiuni de informare cu reprezentanții Comisiei Europene pe tema politilor sociale, derulată astăzi, 13 martie 2023, Blocul Național… Citește mai mult
Trimis în judecată pentru omor din culpă, fostul ministru Daniel Chițoiu a primit acordul instanței de a urca din nou la volan 25 mai 202225 mai 2022 Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost protagonistul unui accident grav de circulație, la sfârșitul anului 2019, în urma căruia două persoane și-au pierdut viața. Procesul politicianului a început abia în februarie 2022, iar la ultima ședință de judecată, Chițoiu a cerut prelungirea dovezii pe baza căreia să poată circula în… Citește mai mult