Număr URIAȘ de dosare privind crimele de război comise de Rusia în Ucraina: ce STATE participă la investigații Webpress, 11 mai 2022 Potrivit oficialului de la Kiev, anchetatorilor ucraineni care investighează crimele de război comise de armata lui Putin li s-au alăturat poliţişti din mai multe ţări europene.”Până în acest moment, Poliţia Naţională a Ucrainei a înregistrat 10.800 de anchete. Ce ţine de regiunea Kiev, într-adevăr a fost fixat un număr mare de crime de război şi, împreună cu procuratura, criminaliştii noştri fac cercetări. I-am implicat în acesta muncă şi pe colegii noştri din ţări străine, precum Polonia, Lituania şi Franţa. Împreună trebuie să detaliem şi trebuie să cercetăm orice crimă de război, pentru a nu apărea dubii când anchetele vor fi trimise în instanţe”, a afirmat Klymenko.Acesta a precizat că Poliţia Naţională a Ucrainei şi-a retras efectivele de poliţişti din zonele aflate sub ocupaţia armatei ruse.”Poliţiştii noştri au renunţat să facă acest lucru, pentru a nu se pune în pericol. Unde nu am reuşit să îi evacuăm la timp, datorită factorilor obiectivi, ei s-au refugiat pe cont propriu”, a explicat acesta. Comunicate noi Stiri
Stiri Sărăcia în România: Un Risc Crescând pentru Miliuni de Cetățeni în 2025 29 iunie 2026 Datele INS din 2025 arată că aproape unu din cinci români trăia sub pragul sărăciei, iar 5,2 milioane erau în risc de excluziune socială, evidențiind o criză socială profundă. Citește mai mult
Instructor de înot de la Dinamo, reținut pentru că ar fi violat o fetiță de 7 ani! Reacția clubului sportiv: ce măsuri s-au luat 14 februarie 2024 Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 6 Poliție, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au reținut un tânăr, în vârstă de 20 de ani, față de care se fac cercetări… Citește mai mult
Stiri Bucureștiul în Era Schimbărilor: Strategia de Salubrizare și Abandonarea Ghenelor de Gunoi până în 2033 4 iunie 2026 Bucureștiul își propune să renunțe la ghenile de gunoi din blocuri până în 2033, implementând o strategie complexă de salubrizare și reciclare. Citește mai mult