Nuțu Camataru face declarații EXPLOZIVE! Vorbește despre întâlnirile pe care le-a avut cu cei mai celebrii POLITICIENI din România Webpress, 27 noiembrie 2021 ‘’Mă aflam împreună cu Nuțu chiar în ziua de eliberare a băiatului lui din pușcărie. Nuțu i-a organizat fiului sau o petrecere de întoarce acasă. Aceasta a fost organizată la o fermă, acolo unde venit prieteni, lăutari și membrii familiei. Tot atunci a venit și un nepot al lui Dragnea, o ruda, în orice caz. Am fost prezent când bărbatul i-a cerut lui Nuțu Camataru să îl protejeze pe Liviu Dragnea în pușcărie. Vă dați seama cum este că și politician în închisoare. Mai ales că mulți care sunt acolo dau vina pe legile politicienilor. Nu este nimic ciudat în treaba asta, peste tot în lume se pot face lucruri din acestea. Este vorba de o protecție în penitenciar și daca ai șansă ar trebui să o faci. Oricine ar face-o! Și eu aș face-o pentru copilul meu daca el ar ajunge într-o asemenea situație’’a declarat Codin Maticiuc. Tot la Realitatea Plus, Codin Maticiuc a vorbit și despre întâlnirea pe care a avut-o în penitenciar, Nuțu Camataru cu Adrian Năstase. Acolo, cel din urma îi cerea interlopului protecție. Însă, Adrian Năstase a negat aceste afirmații. ‘’Aceasta întâlnire mi-a fost povestită de către Ion Balint aka Nuțu Camataru, atunci când lucram la cartea pe care am scris-o despre viață acestuia. Țin să precizez că Nuțu Camataru este un om subiectiv, el chiar vine cu dovezi de cele mai multe ori. Planul trecutului este unul subiectiv așa cum spuneam. Nuțu Camataru mi-a povestit că s-a întâlnit cu Adrian Năstase într-o închisoare. Într-o curte. Am văzut că fostul premier a dezmințit lucrul asta. Dar doar un singur lucru vă zic! Nuțu m-a sunat să îmi zică cum la chemat pe gardianul care a facilitat întâlnirea dintre el și Năstase. Deci nu înțeleg de neaga domnul Năstase aceste acuzații’’a mai spus Codin Maticiuc, autorul cartii despre viata lui Nutu Camtaru.. Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiri
Zeci de diplomați ruși, suspectați de spionaj, expulzați din Belgia, Țările de Jos, Cehia și Irlanda 29 martie 2022 Belgia a decis să expulzeze 21 de persoane care lucrează la Ambasada şi Consulatul Rusiei, suspectate de implicare ”în operaţiuni de spionaj şi de influenţare care ameninţă securitatea naţonală” belgiană, anunţă marţi şefa diplomaţiei belgiene Sophie Wilmès. Sophie Wilmès face acest anunţ într-un mesaj postat pe Twitter, în urma unei declaraţii în acest… Citește mai mult
Două femei, mamă şi fiică, salvate din apele râului Mureş 15 iulie 2023 Cele două au fost transportate de urgenţă la spital. Una dintre femei a fost resuscitată de medici, aceasta revenindu-şi în urma manevrelor. Pompierii din Arad au intervenit cu o autospecială de intervenţie care are în dotare o barcă şi un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă, după ce au fost anunţaţi… Citește mai mult
CULISELE STATULUI PARALEL. Guvernanții experimentează pe spatele românilor 29 noiembrie 2021 „Experimentul de la Pitești” a fost o încercare a Securității de a reeduca forțat deținuții politici din perioada comunistă. Început în anul 1949, la închisoarea de la Pitești, planul avea ca scop real distrugerea rezistenței morale a celor ce se opuneau regimului. Experimentul grotesc presupunea ca indivizilor să li se… Citește mai mult