O fată de 10 ani i-a pus pe jar polițiștii, după ce a sunat la 112 și a spus că este SECHESTRATĂ. Alarma s-a dovedit a fi FALSĂ Webpress, 16 noiembrie 2022 În noaptea de 15/16 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Cislău au fost sesizați prin apel 112 de către o persoană despre faptul că este ținută într-un imobil fără voia acesteia, fără a preciza o locație exactă. Imediat după sesizare s-a constituit o echipă complexă formată din polițiști de investigații criminale, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică, Poliției orașului Pătârlagele, Secțiilor de poliție rurală Cislău, Pârscov și luptători din cadrul Serviciul Acțiuni Speciale în vederea depistării apelantei și înlăturării oricărei stări de pericol. La scurt timp, în urma activităților investigative și celor desfășurate în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, polițiștii au identificat persoana care figurează ca utilizator al numărului de telefon de pe care a fost efectuat apelul, însă aceasta a precizat că nu mai folosea respectiva cartelă. Ulterior, în continuarea cercetărilor, a fost depistată apelanta, o minoră în vârstă de 10 ani, din Calvini, care se afla la domiciliu, iar din primele verificări nu ar fi fost victima vreunei infracțiuni. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și inducerea în eroare a organelor judiciare. Polițiștii reamintesc cetățenilor să sune la 112 doar când au cu adevărat o urgență, când sunt în pericol viața, proprietatea sau mediul. Apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către Ministerul Afacerilor Interne. Apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție și, de asemenea, se consideră apel abuziv, apelarea 112 pentru a aduce injurii operatorilor. Alertarea falsă este utilizarea intenționată și nejustificată a numărului 112 pentru alarmarea sau determinarea intervenției agențiilor specializate de intervenție, fără a fi înregistrată o urgență. Nu apelați numărul de urgență pentru a face glume, farse, pentru a adresa injurii operatorilor, pentru a solicita diverse informații care nu fac obiectul unei intervenții de urgență (starea vremii, mersul trenurilor, ora exactă, date de contact ale autorităților etc.) Părinții ar trebui să informeze în mod corect și complet modalitatea de funcționare a apelului unic de urgență, astfel încât copiii să înțeleagă importanța și beneficiile lui, implicațiile mecanismului care se pune în mișcare la primirea apelului și situațiile pe care le pot semnala prin acest serviciu. Orice secundă în care dumneavoastră blocați netemeinic un apel, poate reprezenta o secundă ce face diferența pentru o persoană aflată în real pericol. De asemenea, fiecare apel fals înseamnă irosirea unor resurse atăt logistice cât și umane. Comunicate noi Stiri
Stiri Kievul în Fruntea Apărării Europene: O Analiză a Terorismului de Stat și Șantajului Nuclear al Kremlinului 25 mai 2026 Kievul devine un simbol al apărării Europei în fața agresiunii rusești, iar răspunsul internațional este esențial pentru a contracara amenințările Kremlinului. Citește mai mult
Stiri Conflictul Mirosului: Atacul Primarului Brașovului la Adresa Ministrului Mediului în Contextul Fertilizării Agricole 21 august 2026 Primarul Brașovului, George Scripcaru, a criticat ministrul Mediului, Diana Buzoianu, privind mirosul neplăcut din oraș, generat de fertilizarea agricolă. Această situație scoate în evidență problemele de coordonare între autorități și impactul asupra sănătății publice. Citește mai mult
Angajații CASMB ies în stradă: oamenii, nemulțumiți de salarizarea din sistem 8 noiembrie 2023 Pe perioada protestului, angajaţii Casei vor asigura doar urgenţele, între orele 8:00 şi 9:00 şi între 16:00 şi 17:00, precum: serviciile pentru duplicarea cardurilor de sănătate, aprobări pentru aparate de oxigen, stome sau servicii necesare gravidelor ori persoanelor cu dizabilităţi. Protestele angajaţilor din CNAS, CASMB, OPSNAJ şi CAS au demarat… Citește mai mult