O nouă ordine mondială prinde contur, iar Venezuela ar putea fi doar începutul ANALIZĂ

Acțiunile recente ale administrației americane indică o schimbare semnificativă în modul în care Statele Unite își definesc rolul global. Venezuela pare să fie primul test al acestei noi abordări, într-un context în care președintele Donald Trump a transmis în mod repetat că alte state – inclusiv Cuba, Mexic, Columbia și chiar Groenlanda – se află pe lista sa de priorități strategice.

Intervenția americană în Venezuela a fost interpretată de unii analiști ca semnul unei puteri aflate în declin. Deși, la prima vedere, intervenția ar putea sugera forță și hotărâre, criticii susțin că ea reflectă mai degrabă o încercare de a compensa pierderea influenței globale prin demonstrații brute de putere, scrie The Guardian.

Donald Trump s-a remarcat printr-un stil direct, lipsit de ambiguitățile diplomatice care au caracterizat administrațiile anterioare. În timp ce foști președinți americani au invocat frecvent democrația și drepturile omului pentru a justifica intervențiile externe, Trump a vorbit deschis despre interese economice și strategice. În 2023, el afirma că Venezuela era „aproape de colaps” și că Statele Unite ar fi putut prelua controlul asupra resurselor sale petroliere. Idei similare apar și în Strategia Națională de Securitate publicată recent.

Perioada hegemoniei globale americane s-a încheiat

Documentul recunoaște explicit un fapt rar admis la Washington: perioada hegemoniei globale americane s-a încheiat. Strategia afirmă că Statele Unite nu mai pot susține ordinea mondială în forma de după Războiul Rece și sugerează o tranziție către un sistem de puteri rivale, fiecare cu propria zonă de influență. Pentru Washington, această zonă ar urma să fie continentul american.

Strategia invocă explicit reafirmarea Doctrinei Monroe, formulată în secolul al XIX-lea, care a stat la baza influenței dominante a SUA în America Latină. De-a lungul istoriei, această politică a fost asociată cu intervenții repetate în regiune, inclusiv sprijinul pentru regimuri autoritare în timpul Războiului Rece.

În ultimele decenii, însă, această dominație a fost contestată. Așa-numitul „val roz” al guvernelor de stânga din America Latină a încercat să reducă dependența de Washington, iar China și-a extins rapid prezența economică. Comerțul dintre China și America Latină a crescut spectaculos, Beijingul devenind al doilea partener comercial al regiunii. În acest context, intervenția în Venezuela este văzută de unii experți ca o încercare de a inversa aceste tendințe.

Mulți observatori au considerat primul mandat al lui Donald Trump drept unul dominat de retorică, mai degrabă decât de schimbări structurale. Al doilea mandat este perceput diferit, cu o administrație mai hotărâtă să își impună viziunea. Declarațiile dure la adresa liderilor aleși democratic din Columbia și Mexic, precum și referirile repetate la Cuba, sunt privite ca semnale ale unei politici externe mai agresive.

Interesul exprimat față de Groenlanda a stârnit îngrijorare în Europa. O eventuală anexare a teritoriului, care aparține Danemarcei, ar pune sub semnul întrebării însăși existența NATO, alianță construită pe principiul apărării colective. Reacțiile europene la intervenția din Venezuela au fost limitate, alimentând temeri privind coeziunea alianței occidentale.

Imperialismul extern poate avea consecințe directe asupra democrației interne

După prăbușirea Uniunii Sovietice, elitele americane au considerat că modelul lor politic și economic nu are rival. Această încredere a precedat intervenții costisitoare în Irak, Afganistan și Libia, precum și criza financiară globală din 2008. Dezamăgirea internă care a urmat a contribuit la ascensiunea trumpismului. Răspunsul „America First” propune renunțarea la ambițiile globale în favoarea unei dominații regionale consolidate.

Criticii avertizează că imperialismul extern poate avea consecințe directe asupra democrației interne. Ideea nu este nouă: la începutul secolului XX, lideri politici americani susțineau că o națiune nu poate rămâne mult timp „jumătate republică, jumătate imperiu”. Experiența recentă a „războiului împotriva terorismului” este adesea citată ca exemplu al modului în care practicile externe pot fi replicate pe plan intern.

Întrebarea care rămâne este dacă societățile afectate, atât în interiorul cât și în afara Statelor Unite, vor avea capacitatea și voința de a răspunde acestei transformări.