O nouă taxă pentru români, decisă la vârful Europei – Bani mai mulți pe centrala de apartament și pe carburanți Webpress, 21 decembrie 2022 Oficialii au instituit o taxă de poluare care va fi aplicată atât celor care dețin o centrală de apartament, cât și celor care folosesc carburanți. Ministrul Mediului – Tanczos Barna, aflat la Bruxelles, a spus că, printre altele, s-a discutat despre instituirea unei taxe pe fiecare metru cub de gaz consumat, prevederea fiind programată a intra în vigoare din anul 2027. Deciziile luate la Bruxelles îi vizează și pe proprietarii de centrale de apartament din România, care vor fi nevoiți să plătească o taxă de poluare, anunță ministrul Mediului. Potrivit lui Tanczos Barna, începând cu 2027 se va aplica o taxă pe fiecare metru cub de gaz consumat. Europarlamentarii au căzut de acord și asupra impunerii unei taxe pentru carburanți, potrivit ministrului. „Dacă se va aplica această prevedere, în principiu, din 2027 se va aplica o taxă pe fiecare metru cub de gaz consumat atât în gospodării, cât și în firmele mici și mijlocii. Dar, pentru noi, cel mai important lucru din această decizie este fondul social dedicat pentru climă. Acest fond social va asigura României un venit în plus garantat, în comparație cu contribuția. Va fi un fel de fond de mediu pe care îl folosim noi acum, dar mult mai consistent”, a declarat Tanczos Barna la un post TV. Comunicate noi Stiri
Cum să se îndrăgostească iremediabil de tine? Iată ce e obligatoriu să faci 9 decembrie 2021 O femeie independentă este una care poate face un bărbat să-și piardă capul și să-l înnebunească! Nu este nimic mai seducător și atractiv decât o femeie care știe cine este, nu se bazează pe nimeni, nu se plânge de nimic, știe ce vrea, cum să obțină și niciodată nu are… Citește mai mult
Anchetă uriașă după tragedia din pasajul Unirii. Cine este VINOVAT pentru tragedie în care o persoană și-a pierdut viața și alte 3 sunt rănite grav 24 decembrie 2022 Accidentul a avut loc în jurul orei 13 și 23 de minute înainte de intrarea în Pasajul Unirii dinspre Bulevardul Tineretului. Autocarul era plin cu turiști din Grecia, care mergeau să viziteze Palatul Parlamentului și centrul Bucureștiului. Planurile le-au fost însă spulberate într-o clipă. Plafonul autocarului a fost făcut praf… Citește mai mult
Stiri e-Factura devine obligatorie pentru persoanele fizice începând cu 1 iunie 2026: Ce înseamnă pentru contribuabili și economia românească 19 mai 2026 e-Factura devine obligatorie pentru persoanele fizice care obțin venituri din activități independente începând cu 1 iunie 2026. Aceasta schimbare are implicații majore pentru contribuabili și economia românească. Citește mai mult