O pacientă din România a obținut în instanță decontarea unui medicament de 100.000 de euro. Statul român contestă decizia Webpress, 23 februarie 2025 Femeia, diagnosticată cu hepatită virală cronică B+D și ciroză hepatică a fost nevoită să se împrumute pentru a face rost de cei 94.564 de euro necesari achiziționării tratamentului substanța activă Bulevirtidă, autorizată pentru utilizare în Uniunea Europeană, dar indisponibilă în România, scrie Ziarul Unirea. În luna mai 2022, pacienta a solicitat Casei de Asigurări de Sănătate decontarea tratamentului prescris de medic, dar reprezentanții instituției au refuzat cererea pe motiv că medicamentul nu se regăseşte în lista cuprinzând denumirile comune internaţionale ale medicamentelor compensate de care beneficiază asiguraţii. În noiembrie, același an, a făcut o petiție către Ministerul Sănătăţii pentru includerea medicamentului pe lista celor decontate și i s-a comunicat că deţinătorii autorizaţiei de punere pe piaţă au depus solicitare în vederea evaluării produsului cu respectiva substanță activă şi pentru România, acesta fiind în perioada de evaluare. „Medicul a zis că fără acest tratament nu mai am mult de trăit. Cu mari sacrificii, am făcut mai multe împrumuturi la diverse persoane şi am cumpărat medicamentele pentru un an de zile. După ce am urmat tratamentul, am fost declarată vindecată de către medicul curant”, a spus pacienta. Pacienta s-a adresat, ulterior, instanței pentru a obține decontarea tratamentului, mai ales că, în 23 aprilie 2024, medicamentul care poate salva viețile multor oameni infectați cu virsul hepatitei a fost inclus de Guvern pe lista celor compensate integral. „Nu există nici un motiv pentru a nu se admite cererea de a i se restitui suma pe care a achitat-o în anul 2022 din fonduri proprii pentru a-şi procura medicamentul care în prezent este inclus pe lista medicamentelor care se prescriu în regim compensat 100%. Nu a beneficiat însă de nici un sprijin concret din partea autorităţilor la care a formulat cererile în anul 2022 și a avansat din surse proprii bani necesari pentru procurarea medicamentului necesar suprevieţuirii”, a constatat magistratul de la Tribunalul Alba, care a judecat cazul. Instanța a obligat Casa de Asigurări de Sănătate să îi achite pacientei suma de 94.564 de euro, calculată la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea medicamentelor achiziţionate în perioada 24 iunie 2022 – 3 aprilie 2023. Decizia Tribunalului Alba a fost contestată, dar recursul de la Curtea de Apel Alba Iulia va fi doar o formalitate având în vedere practica unitară a acestei instanțe de a admite cererile pacienților care solicită compensarea unor medicamente salvatoare. Comunicate noi Stiri
Autoritățile române vin în sprijinul refugiaților: un ghid de conversație ucrainean-român va fi distribuit gratuit în centrele din țară 27 aprilie 2022 „Pentru prima dată un astfel de ghid este tipărit în România după 1989. Mai există unul singur, tipărit la Chişinău în urmă cu câţiva ani. Ocazia nu este una foarte fericită, ci este cauzată de război, că prea mulţi oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele şi au ales… Citește mai mult
Stiri Declinul Alianțelor Europene pentru Trump: O Analiză a Schimbărilor Politice din Ultimii Ani 23 iunie 2026 Articolul analizează cum relațiile lui Trump cu liderii europeni s-au deteriorat și ce implicații are acest lucru pentru politica europeană. Citește mai mult
Criză Ucraina. Pentagon: SUA au plasat 8.500 de militari în stare de alertă 25 ianuarie 202225 ianuarie 2022 „Numărul trupelor pe care secretarul Apărării le-a plasat în stare de alertă ridicată este de până la 8.500 de persoane”, a declarat el, subliniind că, „deocamdată, nu a fost luată nicio decizie cu privire la desfăşurare de forţe în afara Statelor Unite”. Nivelul de alertă ridicată permite pregătirea trupelor pentru… Citește mai mult