O româncă a profitat de defecțiunea unui bancomat și a scos 32.000 de euro în loc de 700 Webpress, 21 iunie 202222 iunie 2022 O femeie de naționalitate română în vârstă de 48 de ani a fost condamnată la cinci luni de închisoare de către Tribunalul Regional din orașul austriac Feldkirch, deoarece anul trecut a profitat de defecțiunea unui bancomat și a scos 32.000 de euro în loc de cei 700 pe care avea de gând să-i scoată. Reținută în Franța pe baza unui mandat internațional de arestare, femeia a trebuit să răspundă pentru fapta sa în fața instanței în cursul zilei de luni, 20 iunie. Potrivit procurorului, în septembrie anul trecut, românca a scos dintr-un un bancomat al băncii Dornbirner Sparkasse aproximativ 32.000 de euro, în loc de câteva sute din contul propriu. O eroare de sistem a dispozitivului a făcut posibil acest lucru. În loc să informeze un angajat al băncii despre eroarea respectivă, femeia a băgat repede banii în buzunar și a dispărut. Frauda a fost însă înregistrată de camerele de supraveghere din apropierea bancomatului și femeia a fost dată în urmărire internațională. Ea a fost prinsă în Franţa la începutul lunii mai şi transferată în Austria. În timpul procesului, când judecătorul a întrebat-o unde sunt banii, acuzata a mărturisit că i-a folosit pentru a plăti tratamentul mamei sale grav bolnave, pentru înmormântarea acesteia și pentru întreținerea familiei din România. Românca a fost acuzată de furt calificat și a primit cinci luni de închisoare. Comunicate noi Stiri
Clădirea de pe Strada Franceză nr 13 pe care trebuie să o ocolești! Sute de suflete încă mai bântuie locul – Povestea celui mai înfricoșător mit urban din București 18 iulie 202318 iulie 2023 Fiecare oraş din România se poate lăuda cu legendele sale urbane izvorâte din adevăruri istorice şi transmise mai departe în fel şi chip din generație în generație. În Capitală, cele mai multe povești provin din Centrul Vechi, considerat kilometrul zero al legendelor urbane. Una dintre cele mai cunoscute astfel de… Citește mai mult
Care sunt obiectivele imediate pentru aderarea la UE a Ucrainei – Argumentele lui Zelenski 17 decembrie 2023 El a reamintit că liderii UE au decis joi, în cadrul unui summit, să lanseze discuţii oficiale de aderare cu Ucraina, notează Reuters. Ţara se confruntă cu incertitudinea privind viitorul asistenţei externe vitale în timp de război, în special din partea Statelor Unite. „În zilele următoare, împreună cu Comisia Europeană,… Citește mai mult
Horoscop 14 ianuarie 2023 – Ziua de sâmbătă pornește greu pentru o zodie, toate planurile sunt date peste cap 14 ianuarie 2023 Berbec Ești foarte afectat. Cineva în care ai avut prea multă încredere în te-a dezamăgit, iar acum nu mai vrei să vorbești cu nimeni. Nici chiar așa, pentru că în felul asta riști să te îndepărtezi de toată lumea. Taur De dimineață vei avea foarte multă treabă, așa că astăzi nu vei avea… Citește mai mult