Olaf Scholz, avertizat printr-o scrisoare deschisă că livrările de armament greu pentru Ucraina pot provoca un nou RĂZBOI MONDIAL Webpress, 29 aprilie 2022 Renumita jurnalistă şi activistă feministă Alice Schwarzer, fondatoarea şi editorul-şef al revistei EMMA, scriitorul Martin Walser, laureatul premiului Georg Büchner în 1981, şi fizicianul Ranga Yogeshwar, fost cercetător la CERN din Elveţia şi autorul unor populare documentare ştiinţifice, se numără printre cei 28 de semnatari ai acestei scrisori, care îl îndeamnă pe cancelarul german Olaf Scholz să nu ofere preşedintelui rus Vladimir Putin un motiv pentru extinderea războiului pe teritoriul ţărilor care fac parte din NATO. Parlamentul german a adoptat joi cu o majoritate largă un proiect de lege ce prevede livrări de armament greu, inclusiv tancuri cu muniţie antiaeriană, către Ucraina. Spre deosebire de criticii care l-au acuzat în ultimele săptămâni pe Olaf Scholz că tergiversează astfel de livrări, semnatarii scrisorii şi-au exprimat sprijinul faţă de eforturile depuse de cancelarul Germaniei pentru a preveni escaladarea războiului din Ucraina şi transformarea lui într-un război global, scrie Agerpres. Comunicate noi Stiri
Tragedia din Atlantic – „Suntem uniţi în durere” – Reacțiile familiilor celor cinci miliardari care au MURIT la bordul submersibilul Titan 23 iunie 2023 Cele cinci persoane aflate la bordul Titan erau miliardarul britanic Hamish Harding, exploratorul francez Paul-Henri Nargeolet, directorul executiv și fondatorul OceanGate, Stockton Rush, omul de afaceri britanic Shahzada Dawood și fiul său, Suleman. Familiile au fost anunțate de moartea pasagerilor, iar OceanGate a oferit condoleanțe. „Astăzi, suntem uniţi în durere… Citește mai mult
Disputa MOMENTULUI. Fructele de mare sunt de post sau nu? 30 martie 2022 De ce ar fi fructele de mare de post? Partizanii ideii spun că respectivele crustacee şi moluşte nu au sânge, deci nu au cum să fie considerate animale sau peşti. Prin urmare, deşi nici din regnul vegetal nu fac parte, ar fi, totuşi, de post. Pe acest principiu, deşi e… Citește mai mult
Politica Decizie CCR: Validarea modificărilor la legea prosumatorilor și implicațiile acesteia pentru viitorul energiei verzi în România 29 aprilie 202629 aprilie 2026 Decizia CCR de a valida modificările la legea prosumatorilor deschide noi perspective pentru energia verde în România. Analizăm implicațiile acestei decizii. Citește mai mult