OMS, la un pas să declare sfârșitul pandemiei de COVID-19 – Anunț crucial despre urgența de sănătate publică internațională Webpress, 29 ianuarie 2023 Organizația Mondială a Sănătății este la un pas de a declara sfârșitul pandemiei. Experții internaționali discută dacă va fi sau nu ridicată urgența de sănătate publică de interes internațional, asociată cu COVID-19. Experţii au început, vineri, 27 ianuarie, discuţiile referitoare la posibilitatea ridicării urgenţei de sănătate publică de interes internaţional asociată COVID-19. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) urmează să anunţe o decizie cel mai devreme luni, 30 ianuarie, potrivit unor surse din interiorul instituției citate de DPA. Decizia Comitetului va fi transmisă directorului general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care va face anunțul pentru sau împotriva ridicării stării de urgență în următoarele zile. În urmă cu o săptămână, directorul OMS şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la creşterea în continuare a ratelor de deces raportate săptămânal asociate COVID-19. „Deși suntem în mod evident într-o formă mai bună decât eram acum trei ani când a început pandemia, răspunsul colectiv global este din nou sub presiune”, a declarat edros Adhanom Ghebreyesus. De la începutul lunii decembrie 2022, peste 170 de mii de oameni din întreaga lume au murit după ce s-au infectat cu coronavirus. Starea de urgență reprezintă cel mai înalt nivel de alertă pe care îl poate declara OMS. Ridicarea acesteia nu are însă efecte imediate. Fiecare țară va decide modul în care este gestionată criza la nivel național. În acest moment sunt disponibile numeroase instrumente eficiente împotriva virusului, inclusiv vaccinuri, medicamente, măşti sau măsuri de distanţare socială, reamintește OMS. Comunicate noi Stiri
Perseidele – Când se va vedea cel mai bine pe cer spectacolul cosmic al verii 20 iulie 202320 iulie 2023 Ce sunt Perseidele? Perseidele sunt un roi de meteori care se formează atunci când Pământul trece prin coada de praf și gheață lăsată în urmă de cometa Swift-Tuttle. Această cometă are o perioadă orbitală de 133 de ani și a fost descoperită în 1862 de astronomii Lewis Swift și Horace… Citește mai mult
Cele mai cunoscute și supărătoare defecte ale oamenilor inteligenți 10 august 2023 Inteligența este adesea considerată o calitate dorită și căutată la oameni. Cu toate acestea, inteligența poate avea și unele dezavantaje, iar persoanele cu un coeficient ridicat de inteligență pot avea unele defecte care pot să afecteze relațiile lor și interacțiunile cu ceilalți. În acest sens, este interesant să analizăm cele… Citește mai mult
Stiri Urgența Climatică: ONU Avertizează Despre O Perioadă Critică în Combaterea Încălzirii Globale 28 mai 2026 Raportul recent al ONU subliniază o fereastră critică de cinci ani pentru limitarea încălzirii globale la 1,5°C, evidențiind implicațiile profunde ale schimbărilor climatice. Citește mai mult