OMV Petrom, condamnată pentru ucidere din culpă. Decizia instanței după ce un copil a murit în beciul unei sonde din Dâmbovița Webpress, 13 decembrie 202213 decembrie 2022 Compania OMV Petrom a fost găsită vinovată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în urma incidentului din 2016 care a avut ca urmare decesul unui copil, informează compania printr-un comunicat remis marţi, 13 decembrie. ”Judecătoria Găieşti a pronunţat sentinţa în dosarul în care OMV Petrom SA a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Acuzaţia priveşte incidentul ce a avut loc în comuna Cobia în 2016, şi care a avut ca urmare decesul unui copil. Compania îşi exprimă regretul profund pentru această pierdere. OMV Petrom a fost găsită vinovată şi a fost condamnată la plata unei amenzi penale în cuantum de 28.000 lei. În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa de judecată a apreciat gradul de culpă a OMV Petrom SA de 50% şi a obligat compania să plătească daune morale în valoare totală de 135.000 euro către familia victimei şi daune materiale şi alte cheltuieli în valoare totală de 22.000 lei”, se precizează în comunicatul citat. Potrivit OMV Petrom, instanţa a dispus pedeapsa complementară a suspendării activităţii pe o perioadă de 1 an a sondelor petroliere de exploatare de pe raza judeţului Dâmboviţa care la data rămânerii definitive a hotărării nu vor avea un perimetru complet închis şi încuiat sau cărora le va lipsi grătarul beciului sondei, precum şi publicarea hotărârii de condamnare, în extras. Hotărârea nu este definitivă. Compania va formula apel împotriva deciziei instanţei. ”Menţionăm că, în prezent, nu există sonde de exploatare aparţinând OMV Petrom care să nu fie îngrădite sau cărora să le lipsească grătarul beciului sondei”, subliniază sursa. Incidentul s-a petrecut în luna aprilie din 2016, când un copil de 8 ani şi opt luni din comuna Cobia, judeţul Dâmboviţa, a decedat după ce a căzut în beciul sondei Cobia nr. 2971. Administratie publica Afaceri / Comert Comunicate noi Institutii publice Monden / Lifestyle Politica Stiri
Stiri Tradiții și Obiceiuri în Lunea Sfântului Duh: Semnificații și Practici în Cultura Românească 1 iunie 2026 Lunea Sfântului Duh, sărbătorită pe 1 iunie 2026, este o zi plină de tradiții și obiceiuri care reflectă legătura dintre credința ortodoxă și cultura românească. Citește mai mult
Stiri Piața Victoriei în Focul Protestelor: Analiza Ciocnirilor Dintre Protestatari și Jandarmi 15 septembrie 2026 Piața Victoriei a fost scena unor violente confruntări între protestatari și jandarmi, evidențiind tensiunile sociale și provocările actuale ale României. Citește mai mult
Urgie pe capul românilor din Italia. Cod ROȘU de vreme rea. Alunecări de teren, drumuri închise și inundații 28 ianuarie 2025 În Liguria, unde alertele meteo roșii au determinat închiderea școlilor în mai multe municipalități, condițiile meteo extreme au cauzat două alunecări de teren majore în zona Genova, scrie stiridiaspora, citând presa locală. În urma incidentelor, un stâlp de iluminat a căzut pe un drum național, care a fost închis temporar…. Citește mai mult