Oraşul biblic Betleem anulează festivităţile de Crăciun pentru a denunţa situaţia din Fâşia Gaza Webpress, 24 decembrie 2023 Grota Naşterii era pustie, fără pelerini – un lucru neobişnuit -, în contextul în care în această perioadă simbolică a anului coada de aşteptare era de mai multe ore. ”Sperăm cel puţin ca localnicii să vină (la slujba de la miezul nopţii). De obicei, din cauza rezervărilor din întreaga lume, ei nu au mult loc. Anul acesta nu mai există un sistem de rezervare, aşa că îmi imaginez că biserica va putea să primească mai mulţi localnici”, declară BFMTV un preot din parohia Sf Caterina din Betleem, Rami Asakrueh. La Betleem, atmosfera nu este de sărbătoare, ci de doliu, iar uneori de furie. În urmă cu mai multe zile. municipalitatea oraşului biblic a anunţat că, pentru a denunţa situaţia din Fâşia Gaza, nu instalează tradiţionalul brad de Crăciun. În locul acestuia, în faţa Bazilcii Naşterii, a fost instalată o scenă a Naşterii care simbolizează situaţia din enclava palestiniană şi denunţă bombardamentele, alcătuită din pietre şi sârmă ghimpată. Faptul religios este înlocuit, puţin câte puţin, de denunţarea politică. În predica sa de Crăciun, reverendul Munther Isaac, un pastor al parohiei luterane din Betleem, care a instalat personal o creşă în care Isus este învelit cun un keffieh – o eşarfă tradiţională palestiniană -, a îndemnat la ”opirea genocidului”. ”Toate persoanele văd un Isus între dărâmături, ca după un bombardament în (Fâşia) Gaza. Suntem luaţi la rost despre tăcerea lumii. Vrem să folosim atenţia acordată Betleemului în momentul Crăciunului pentru a transmite acest mesaj. O spunem inclusiv în timpul slujbei – opriţi genocidul imediat”, declară el BFMTV. Pentru puţinii credincioşi prezenţi cu doar câteva ore înainte de Crăciun, mesajul este de asemenea clar. ”Ne-ar plăcea ca oamenii, în Franţa, şi peste tot în lume, să se gândească la noi de Crăciun, la pământul lui Isus, la creştinii din Palestina şi la locuitorii Ţării Sfinte”, subliniază un creştin din Palesina, Usama. Războiul in Fâşia Gaza între Israel şi Hamas s-a soldat cu 20.258 de morţi în enclavă, majoritatea copii, adolescenţi şi femei, şi peste 53.000 de răniţi, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas. Războiul a fost lansat ca represalii după un atac fără precedent, la 7 octombrie, al mişcării islamiste palestiniene, soldat cu aproximativ 1.140 de morţi în Israel, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza ultimelor date israeliene. Aproximativ 250 de persoane au fost luate ostitice atunci şi aduse în Fâşia Gaza. Comunicate noi Stiri
23 schimbări fiscale în 2023: de la creșterea impozitului pe dividende, la extinderea facilităților din IT, salariul minim, taxarea pensiilor Pilon 2 și zile libere 28 decembrie 202228 decembrie 2022 Multe noutăți fiscale intră în vigoare de la 1 ianuarie 2023. Așadar, facem o listă a pricipalelor schimbări care se vor produce anul viitor. Menționăm atât creșterea impozitului pe dividende (cu modificările recente din Legea 370/2022), cât și ce a apărut zilele astea în Monitorul oficial. După cum vedeți, sunt… Citește mai mult
Stiri Tensiuni în Arctica: Putin și provocările NATO în regiunea polară 12 august 2026 Tensiunile dintre Rusia și NATO în regiunea Arctică cresc, Putin acuzând alianța de provocări care destabilizează zona. Analizăm implicațiile geopolitice, economice și sociale. Citește mai mult
Nicușor Dan a abandonat Capitala în zăpadă: plecat în campanie prin țară, edilul-șef a aflat în sfârșit de „marele îngheț” 17 februarie 2025 Într-o postare pe Facebook, edicul Capitalei a cerut primarilor de sector să intervină. „‼️ Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare din toate sectoarele Capitalei să intervină de urgență pe străzile laterale și trotuare, mai ales că va ninge până miercuri. ‼️ Există un “Program de măsuri şi… Citește mai mult