Orban despre Forța Dreptei: „Este nevoie de un partid care să promoveze cu adevărat valorile liberale” Webpress, 15 decembrie 2021 „În urma discuțiilor și evaluării situației am tras câteva concluzii simple. Am decis înființarea unei noi formațiuni pentru că era nevoie de un partid care să repezinte valorile liberale. Acum, după ce PNL a ajuns să fie a cincea roată la căruță, nu mai există reprezentare politică pentru antreprenoriat sau medici, ori angajați din stat care vor o Românie modernă, condusă în mod inteligent. Eu nu l-am susținut pe Florin Roman pentru funcția de ministru. Premierul trebuie să se informeze și să primească documnetări serioase atunci când propui pe cineva. Domnul Roman a început să ma înjure, pentru că noi negociam, iar el își făcea campanie să fie ministrul Dezvoltării. A pierdut și a început să mă atace. A fost omul care a dus cea mai virulentă campanie împotriva mea. Am făcut tot ce a fost omenește posibil ca să nu se ajungă la deznodământul de la congres, pentru că era clar că acea conducere nu va ține cont de membri partidului, ci va ține cont de ce vrea Iohannis și alții. Am fost la două reunuiuni ale biroului politic executiv ca să-i conving să nu bata palma cu PSD. Știa cineva vreodată că Iohannis se va transforma așa de rău. Acest Klaus Iohannis, care timp de 5 ani de zile a atacat PSD, iar acum readuce acest partid la putere”, a declarat Orban în emisiunea „Culisele Statului Parlalel”. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Protestul organizat de apropiații Dianei Șoșoacă, în fața Parlamentului, fără succes: Un singur camion este prezent 21 ianuarie 2024 UPDATE ORA 9:00 – La protestul organizat în Piața Constituției, în fața Casei Poporului, nu este prezent decât un singur utilaj. „Un singur camion cu remorcă a fost anunțat că va participa, mâine, la protestul din Piața Constituției”. Este anunțul prefectului Capitalei, Rareș Hopincă, în exclusivitate la Realitatea PLUS. „A… Citește mai mult
Politica Tensiuni Internaționale: Reacția Rusiei în Fața Interzicerii Simbolurilor Sovietice în Germania 6 mai 20267 mai 2026 Decizia Germaniei de a interzice simbolurile sovietice și rusești la comemorările din 8 și 9 mai a generat o reacție vehementă din partea Rusiei, reflectând tensiuni geopolitice profunde. Citește mai mult
Stiri Cipru solicită un plan operațional pentru clauza de apărare reciprocă a UE: Implicații și perspective 23 aprilie 2026 Cipru solicită un plan operațional pentru clauza de apărare reciprocă a UE, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu. Analizăm implicațiile acestei cereri. Citește mai mult