Pacient mort la gardul spitalului, în pijama și papuci. Anchetă uriașă la Spitalul Județean Brăila Webpress, 22 octombrie 2023 Conform Biroului de presă al IPJ Brăila, poliţiştii au fost sesizaţi pe 16 octombrie, prin apel 112, de către un medic de la Spitalul judeţean cu privire la faptul că un bărbat care era internat ar fi plecat din unitatea spitalicească. „Bărbatul de 53 de ani, din Brăila, a fost găsit în stare de inconştienţă, în exteriorul unităţii spitaliceşti, lângă gardul acesteia, situat pe Şoseaua Naţională Veche, fiind declarat decedat. Acesta a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei”, se arată într-un comunicat de presă remis duminică de IPJ Brăila. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Brăila, dr. Dragoş Voicu, a declarat, pentru AGERPRES, că pacientul se internase în urmă cu două săptămâni cu insuficienţă respiratorie acută şi insuficienţă cardiacă şi prezenta sechele de accident vascular cerebral, „motiv pentru care era confuz, iar asistentele aveau ordin să treacă pe la el din oră în oră”. Medicii dau vina pe pacient: era confuz Din declaraţiile celor 3 medici care l-au urmărit pe parcursul internării, pacientul nu prea ţinea cont de recomandări, continua să fumeze, nu ţinea regim, nu stătea în salon, asistentele aveau ordin să treacă pe la el din oră în oră. În plus, avea probleme de percepție și de memorie, în urma unui AVC, se credea în Italia și nu înțelegea exact ce i se întâmplă. Din acest moment, au precizat oficialii spitalului, asistentele aveau misiunea să-l verifice in salon din oră în oră. Așa a fost descoperită dispariția sa. Din acest motiv, potrivit purătorului de cuvânt al Spitalului Județean Brăila, vina ar aparține firmei de pază, având în vedere că „la poarta din spatele unităţii spitaliceşti ar fi trebuit să existe un paznic, care să observe apariţia pacientului, mai ales că era noapte, era desculţ şi în pijamale”. Comunicate noi Stiri
Stiri Dominic Fritz și Regimul Incompatibilităților: O Analiză a Crizei Politice din România 6 iulie 2026 Declarațiile lui Dominic Fritz după procesul pierdut de Paula Romocean evidențiază problemele sistemice din regimul incompatibilităților din România, solicitând reforme esențiale. Citește mai mult
O femeie din Arabia Saudită a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că avea cont de Twitter 17 august 202217 august 2022 O doctorandă saudită de la Universitatea Leeds, care s-a întors acasă în regat în timpul vacanţei, a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că avea cont de Twitter şi pentru că a urmărit şi distribuit postările unor disidenţi şi activişti. În vârstă de 34 de ani și… Citește mai mult
Dominic Fritz: AUR, o asigurare de viață pentru PSD? Analiza legăturilor între partide 29 iunie 2026 Dominic Fritz afirmă că AUR nu este un adversar al PSD, ci o „asigurare de viață” pentru acesta, o analiză a dinamicilor politice din România. Citește mai mult