Partidele DREPT și REPER cer anularea alegerilor PARLAMENTARE: „Implicarea Rusiei a fost recunoscută oficial” Webpress, 6 decembrie 2024 „Partidul DREPT formulează cerere de anulare a alegerilor parlamentare către Înalta Curte de Casație și Justiție. Din moment ce implicarea Rusiei a fost recunoscută oficial, trebuie recunoscută în tot ciclul electoral. Vrem alegeri libere și corecte!”, a scris Vlad Alexandrescu pe Facebook. „La data de 05.12.2024, in calitate de competitor electoral am transmis prin intermediul postei electronice, la Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului si a Camerei Deputatilor din 1 decembrie 2024 o cerere de repunere in termen si anularea alegerilor parlamentare organizate la data de 1 decembrie 2024. Pana la data formularii prezentei acțiuni, Biroul Electoral Central nu a transmis un răspuns eu privire la cererea subscrisului, inregistrată sub nr. 1197C/BEC/SCD2024 din 06.12.2024. „Cererea transmisa către Biroul Electoral Central s-a bazat pe apariția noilor informații din rapoartele Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații ale Ministerului Afacerilor Interne care indică în mod clar interferențe (finanțare ilegală, campanie ilegală) de natură să afecteze rezultatul alegerilor”, se arată în cererea formulată de Alexandrescu. Partidul REPER a solicitat în Biroul Electoral Central anularea alegerilor parlamentare Partidul REPER a solicitat în Biroul Electoral Central anularea alegerilor parlamentare, invocând „ingerinţa Rusiei”, „manipularea şi dezinformarea populaţiei” privind unul dintre partide. „Partidul REPER a solicitat în Biroul Electoral Central anularea alegerilor parlamentare. Avem date evidente care indică ingerinţa Rusiei şi în aceste alegeri şi manipularea şi dezinformarea populaţiei privind un anumit partid. Considerăm că acelaşi principiu care a determinat anularea alegerilor prezidenţiale prin decizie CCR trebuie aplicat şi alegerilor parlamentare, care au fost viciate în mod similar. Asta înseamnă garantarea dreptului la un vot corect, democratic, transparent. REPER susţine totodată necesitatea unei reluări rapide şi transparente a procesului electoral în urma deciziei Curţii Constituţionale de a anula primul tur al alegerilor prezidenţiale. Considerăm că acelaşi principiu trebuie aplicat şi alegerilor parlamentare, care au fost viciate în mod similar, pentru a garanta respectarea voinţei cetăţenilor”, informează REPER, pe Facebook. Este esenţial ca voinţa cetăţenilor să fie exprimată într-un cadru „corect şi democratic, iar încrederea în sistemul electoral să fie pe deplin restaurată”, menţionează sursa citată. „Facem apel la toţi actorii implicaţi să pună interesul cetăţenilor în primul plan şi să se asigure că noul tur de scrutin va fi organizat cu responsabilitate şi corectitudine. REPER va continua să promoveze o Românie europeană, construită pe valori democratice solide şi pe respectul faţă de statul de drept”, adaugă formaţiunea. Comunicate noi Stiri
Stiri Tensiuni Politice și Strategii Electorale: AUR și Condițiile pentru Susținerea unui Guvern Veștea 17 iunie 2026 Petrișor Peiu, senator AUR, impune condiții pentru susținerea guvernului Veștea, criticând atitudinile anterioare ale liderilor politici. AUR își reafirmă relevanța în peisajul politic românesc. Citește mai mult
Horoscop 10 septembrie 2024. Săgetătorii sunt în elementul lor și asta le dă putere, sporind efectul pe care îl au asupra celorlalți 10 septembrie 2024 Horoscop 10 septembrie 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 10 septembrie 2024: Ai ocazia să te ții de cuvânt față de tine și față… Citește mai mult
Marius Budăi, la Legile Puterii: Dacă legea pensiilor era implementată, nu aveam aceste probleme 23 decembrie 2021 „Am spus încă de la negocierile pe programul de guvernare că ne luăm un termen de 120 de zile să analizăm și să anunțăm un calendar de implementare a legii pensiilor și a salarizării. Cu siguranță că oamenii au dreptate să protesteze, dar din păcate nu poți să faci peste… Citește mai mult