PASTILA PENTRU SUFLET – Care este Pilda zilei de 29 iunie Webpress, 29 iunie 202329 iunie 2023 PASTILA PENTRU SUFLET – Pilda zilei de 29 iunie: Taina generalului Era odată un general care, cu toate că nu avea suflet rău, era însă foarte des nervos. Din te-miri-ce îl cuprindea mânia. Şi cu toate acestea, el o biruia. De fiecare dată când simţea că se apropie valul acesta rău, el se oprea din vorbă şi încet, îşi băga mâna dreaptă în buzunarul tunicii. De îndată, ca prin farmec, mânia se potolea şi el, zâmbind, dojenea părinteşte pe cel care-l supărase. Pentru aceasta, era foarte iubit şi cinstit de toţi ofiţerii şi soldaţii. Unul din tinerii ofiţeri de sub comanda lui, care băgase de seamă mişcarea pe care generalul o făcea ori de câte ori vreo pricină de mânie se ivea, fu prins de-o vie curiozitate să afle taina acestei mişcări. Mergând într-o zi la casa generalului spre a-i aduce nişte hârtii, văzu în cuierul din vestibul una din tunicile lui. Dorind cu putere să, afle dezlegarea întrebării, vârî mâna în buzunarul drept al tunicii și dădu peste un mic obiect. Îl scoase și uimit, privi: era o cruciuliţă de abanos. Atunci ofiţerul pricepu de unde venea puterea de stăpânire a generalului. Comunicate noi Educatie / Cultura Stiri
Stiri Scandalul Cristian Anton: Mita, corupția și impactul asupra sistemului de învățământ rutier din România 20 august 2026 Cazul lui Cristian Anton, șeful ARR, acuzat de mită și constituirea unui grup infracțional, ridică întrebări despre corupția din sistemul de învățământ rutier din România. Citește mai mult
Politica Războiul din Iran: Oportunități Strategice pentru Ucraina în Conflictul cu Rusia 4 mai 20264 mai 2026 Războiul din Iran a oferit Ucrainei oportunități strategice neașteptate în confruntarea cu Rusia, facilitând alianțe cu state arabe și sprijin financiar din partea Uniunii Europene. Citește mai mult
Stiri Tensiuni în Orientul Mijlociu: Acuzațiile lui Israel la adresa Turciei și implicațiile regionale 20 august 2026 Tensiunile dintre Israel și Turcia s-au intensificat recent, cu acuzații grave din partea ministrului israelian al Apărării, Israel Katz, la adresa președintelui turc Erdogan. Analiza detaliată a acestor evenimente scoate în evidență implicațiile regionale și impactul asupra stabilității în Orientul Mijlociu. Citește mai mult