Patru milioane de pensionari primesc un ajutor finaniar în luna octombrie – Anunțul Casei de Pensii Webpress, 1 octombrie 2023 Este vorba despre pensionarii din sistemul public de pensii cu domiciliul în România, ale căror venituri sunt mai mici sau egal cu 3.000 de lei Acest ajutor este dat pe tranșe de venituri, conform președintelui Casei Naționale de Pensii – Daniel Baciu. ”Chiar de luni începem să achităm pensiile aferente lunii octombrie, numai că noutatea este că, pe lângă pensia aferentă acestei luni, se va acorda și cea de-a doua tranșă a ajutorului financiar prevăzut de Ordonanța 168/2022 și vreau să reamintesc care sunt condițiile de acordare a acestui ajutor financiar. Pensionarii cu venituri până în 1.500 de lei vor primi 1.000 de lei, între 1.501 și 2.000 de lei vor primi 800 de lei, iar între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 600 de lei. Aceste sume sunt prevăzute a se da în două tranșe egale. Prima tranșă, amintesc, a fost dată în luna ianuarie, urmând ca a doua transă să fie acordată începând chiar de luni, când începe achitarea pensiilor. De acest ajutor financiar vor beneficia peste 4 milioane de pensionari. Pe talonul de pensie sunt evidențiate distinct aceste ajutoare financiare, separat, față de pensie”, a mai spus Daniel Baciu. Comunicate noi Stiri
Horoscop 30 noiembrie 2023. Fecioarelor le vine și lor rândul să se bucure, dar bucuriile lor vor fi umbrite de lipsuri și de gânduri negre 29 noiembrie 2023 Horoscop 30 noiembrie 2023. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 30 noiembrie 2023: Este o zi pe care o vei simți ca pe finalul unei… Citește mai mult
Când am putea scăpa de restricții. Se renunță și la masca de protecție? Ministrul Sănătății a făcut anunțul 12 februarie 2022 „Astăzi au fost 18 de mii de cazuri înregistrate. Chiar dacă numărul este în scădere rapidă, nu sunt puține și așteptăm un moment optim ca aceste restricții să permită și desfășurarea în siguranță a activității publice. Nu are rost să ne angajăm la termene, dar cu siguranță termenul va fi… Citește mai mult
Bani de la Ministerul Muncii pentru centre de servicii sociale. Aproape 16.000 de oameni vor beneficia de ajutor 29 ianuarie 2024 Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va subvenționa cu 132,7 milioane de lei un număr de 542 de centre de servicii sociale administrate de asociații, fundații și culte care acordă servicii pentru 15.871 de persoane. Sumele sunt asigurate de la bugetul de stat, prin fondurile alocate MMSS, pentru perioada februarie-decembrie 2024.Față… Citește mai mult