Pe cine afectează boicotul împotriva OMV Petrom? Compania achită impozite de miliarde, iar parte dintre acționari sunt români Webpress, 13 decembrie 202213 decembrie 2022 Boicotul împotriva unor firme cu acționariat austriac poate afecta și statul român, dar și investitorii privați de la noi. Spre exemplu, OMV Petrom – al cărei nume a fost vehiculat, în repetate rânduri, în scandalul Schengen – are mai mulți asociați. Este adevărat că majoritară este compania austriacă OMV, care deține 51%. Dar statul român deține, de asemenea, puțin peste 20% din participație. În plus, mai sunt și „persoane fizice și juridice”, care au 28,1% din acțiuni. Potrivit portatului cu informații de business listăfirme.ro, printre investitorii din această ultimă categorie se numără și Fondul Proprietatea, la care sunt acționari mai mulți români. Vorbim inclusiv despre persoanele fizice care nu au nicio altă implicare reală în investiții și business. În plus, OMV Petrom dă și milioane de euro la stat, sub formă de impozite și taxe. Potrivit informațiilor prezentate de Profit, în 2021, OMV Petrom a achitat impozite de 12,3 miliarde de lei, cu peste 30% peste nivelul din 2020. Până la acest moment, cei care au îndemnat la boicotarea OMV Petrom au fost membrii AUR. Deputatul George Simion, împreună cu câțiva colegi de partid, au încercat să blocheze accesul într-o benziărie OMV din Ploiești și au scandat „PNL și PSD slugile la OMV” și ”Vrem Petromul”. Compania OMV Petrom a emis un comunicat de presă în care a transmis că susține ferm aderarea României la Schengen. Administratie publica Afaceri / Comert Comunicate noi Industrie / Tehnologie Institutii publice Monden / Lifestyle Politica Stiri
Stiri Auditul Ministerului Sănătății: Vulnerabilitățile din Monitorizarea Medicamentelor și Măsurile Recomandate 7 octombrie 2026 Ministerul Sănătății a finalizat un audit care a scos la iveală vulnerabilități în monitorizarea medicamentelor, recomandând măsuri urgente pentru îmbunătățire. Citește mai mult
Stiri Controverse și daune: Impactul unei petreceri diplomatice la ambasada SUA din Bruxelles 3 iulie 2026 Petrecerea organizată de ambasada SUA din Bruxelles a provocat daune semnificative unor clădiri istorice, stârnind controverse și neliniște în comunitate. Citește mai mult
Stellantis va investi peste 200 de milioane de euro pentru a produce patru modele Fiat în Algeria 20 martie 2023 Stellantis va investi peste 200 de milioane de euro pentru a produce patru modele Fiat în Algeria, potrivit unui anunţ făcut duminică de grupul franco-italo-american, transmite Reuters. Fabrica urmează să fie finalizată în august, iar producerea primului Fiat 500 este aşteptată până la sfârşitul acestui an. Până în 2026, noua… Citește mai mult